Situația se complică în județ. Viscolul a lăsat 18 localități fără energie, 38 de autoturisme blocate pe drumuri înzăpezite

zapadaNinsoarea și viscolul au înrăutățit situația din nordul județului, ajungându-se ca mai multe localități să rămână în beznă și zeci de mașini să fie blocate pe drumurile înzăpezite. Adică ceea ce se întâmpla de obicei în episoadele de iarnă grea, în ianuarie sau februarie.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galați, lt col Eugen Chiriță, la orele prânzului nu aveau energie electrică un număr de 18 localități, comune și cătune din nordul și centrul județului.

Stratul de zăpadă, care în unele zone este și de 40 de centimetri, a dus la blocarea a 38 de autoturime pe DN 24D, Galați – Cuca – Bălăbănești.

Patru autoturime, care erau blocate în zona comunei Smulți, iar alte patru în zona Drăgușeniului, au fost deblocate dintre zăpezi.

Între timp, un nou blocaj s-a produs în zona comunei Cuca. Din cauza unui TIR care a derapat, au fost blocate pe drumul înzăpezit aproximativ 30 de autovehicole. Potrivit lui Eugen Chiriță, la ora transmiterii acestei știri se intervenea pentru eliberarea carosabilului.

Situația devine din ce în ce mai gravă, de la o oră la alta, pentru că ninsoarea și viscolul se vor înteți după ora 15.00, când intră în vigoare avertizarea de „Cod portocaliu”.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*