Singur pe lume

singurA ajuns la 94 de ani, însă viaţa i-a fost mai tot timpul amară. Acum a rămas singur pe lume şi doar cei de la Căminul de bătrâni „Sf. Spiridon” îi mai trec pragul camerei. Citiţi povestea lui Ion Dăniciuc, un bărbat care a uitat să mai zâmbească de când şi-a pierdut soţia şi fiica.

„Mi-e dor de soţie şi de fată”

Şi-au crescut copiii, nepoţii, dar acum au rămas singuri pe lume. Deşi nu şi-ar fi închipuit niciodată că vor ajunge să-şi ducă propriii copii la groapă, mulţi dintre ei au trecut prin această dramă. Zeci de bătrâni din Căminul „Sfântul Spiridon” poartă în suflete poveşti sfâşietoare, dar cu toate acestea îşi duc crucea, aşa cum le-a hărăzit-o Dumnezeu. Pentru mulţi, de sărbători, doar angajaţii căminului în care stau acum le-au mai deschis uşa. În rest, au rămas doar cu amintirile unei mari familii. Sunt bunicii noştri care îşi duc bătrâneţea în aziluri şi cărora orice vorbă bună le-ar face zilele, puţine, câte le-au mai rămas, mai frumoase.

Este şi cazul lui Ion Dăniciuc, un bătrânel simpatic care peste câteva luni va împlini 94 de ani. Stă de aproape un an la Căminul „Sfântul Spiridon” şi are numai cuvinte frumoase atât despre personal, cât şi despre condiţii. I se schimbă figura şi parcă ochii îi joacă în lacrimi atunci cât vine vorba despre familie. „La mine, de Paşte, nu a venit nimeni. Doar domnii de aici, de la cămin, au trecut şi ne-au lăsat daruri, în rest, nimeni. Am o nepoată care mai trece pe la mine, dar acum a fost plecată în Italia şi m-a anunţat că nu o să ne vedem. Eu am rămas singur, prea din timp. Întâi mi-a murit nevasta.

Aveam cu ea casă frumoasă la Vaslui, dar după ce s-a dus ea, fata mi-a spus să vin la Galaţi. Am venit, că numai pe ea o mai aveam, dar s-a dus şi ea sus, la Dumnezeu. Mi-e tare dor şi de soţie şi de fată, dar ce putere am eu în faţa lui Dumnezeu?”, a spus cu ochii în lacrimi Ion Dăniciuc. Şi ca şi cum nu era de ajuns suferinţa pe care a îndurat-o, nea Ion şi-a pierdut şi ginerele din cauza unei suferinţe crunte.

„E bine aici, dar nu e acasă”

Nea Ion îşi înghite nodul din gât şi lasă să i se aştearnă un zâmbet pe faţă. Nu-i lipseşte nimic. Este îngrijit bine, dar nu e acasă. „Aici avem tot ce ne trebuie, şi medic, şi mâncare bună, şi personal cumsecade. E frumos, mă înţeleg cu ceilalţi, dar tot nu e ca acasă, acolo unde aveam perna mea”, a spus Ion Dăniciuc. Nu este supărat pe nimeni, nici măcar pe Dumnezeu care i-a luat ce avea mai scump pe lume. Îşi doreşte ca atâtea zile câte o mai avea de trăit să le ducă sănătoase şi cu voia Celui de Sus, să mai ajungă măcar o dată la casa din Vaslui în care a trăit împreună cu soţia şi cu fiica lui. „Cât o mai vrea Dumnezeu să trăiesc, îmi duc zilele una câte una. Mă mai supără câte o problemă de sănătate, dar le trecem pe toate. Am 94 de ani. Unii spun că am mulţi, alţii că pot să mai trăiesc. Eu, chiar dacă am pierdut tot ce am avut mai drag pe lume, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care mi-o dă. Ştie El ce face. Atâta dorinţă mare am, acum: să mă mai duc măcar o dată la casa mea din Vaslui. Să-mi mai văd măcar o dată gospodăria mea şi locul în care îmi ţineam eu sculele pentru câmp. După aceea pot să închid ochii liniştit”, a adăugat nea Ion.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*