Șampania – licoarea magică. Invenţia lui Dom Perignon

Cu toții ne-am delectat la diferite ocazii cu licoarea magică ce ne-a gâdilat papilele gustative cu bulele ei, dar cîți dintre noi ne-am gândit vreodată cine a fost în spatele producerii și perfecționării acestei licori?

Astăzi vreau să vă povestesc despre viața omului din spatele unui nume de succes, Dom Pierre Perignon. S-a născut la sfârsitul lunii decembrie 1638, în familia unui funcționar al judecătorului orașului Saint –Menehould din regiunea Champagne – Franța. Dragostea pentru vie și vin i-au fost insuflate de către tatăl său și unul din unchii paternali care dețineau podgorii. Aici participând la activitățile curente a învățat să aibă grijă de vie și cum să realizeze vinul.

La vârsta de 13 ani și jumătate intră la Colegiul iezuit din Chalons-sur-Marne,pe care îl părăsește la vârsta de 19 ani pentru a deveni călugar.

Alege abația mamă a Congregației benedictiene Saint-Vanne și Saint-Hydulphe de la Verdun. Urmează 10 ani de formare religioasă și intelectuală, fiind hirotonosit în 1667.

În 1668 se transferă la mănăstirea din Hautvillers aproape de orasul Epernay, unde rămăne până  la  moarte. Călugării de aici cultivau terenul din apropierea mănăstirii cu viță de vie. Deoarece vinul realizat din diferite tipuri de struguri erau de toate calitățile: bun, rău și mediu, Dom Perignon se gândește să combine vinurile. Astfel descoperă că solul afectează aroma strugurilor și că vinul alb poate fi făcut și din struguri roșii. De asemenea observă că dopul din plută este mai bun decât cel din in înmuiat în ulei care se folosea până atunci la închiderea sticlei.

Vinificatorii vremii considerau bulele din vin o problemă, o greșeală deoarece nu și le doreau în vin. Dom Perignon le-a privit ca pe un fenomen natural și i-au placut atât de mult încât și-a dorit să realizeze cel mai bun vin din lume. El a decis să îmbutelieze acest vin cu bule. Timp de 47 de ani s-a dedicat invenției și perfectionării tehnicii realizării unui vin fără egal, unic.

La mănăstire se găsește cartea „Tratatul culturii vinului de Champagne” scrisă de fratele Peter, ucenicul și succesorul lui Dom Perignon, în care sunt descrise abilitățile și modul în care călugărul orb realiza vinul.

Un fragment din registrul vînzărilor mănăstirii , dovedește faptul că vinul făcut de călugări ajungea la curtea regelui Louis XIV, „Regele Soare”.

Într-o scrisoare către primarul orasului Epernay Monsieur Maupin, Dom Perignon scria despre vinul său că este cel mai bun din lume.

O contribuție la renumele lui Dom Perignon au adus-o și scribii vremii, dovadă stă un manuscris datând din 1718 cu autor necunoscut care spunea: „Dom Perignon, (…) nici un om nu a fost mai bun la a face vin, el este cel care a adus renumele vinului produs de mănăstire”.

Încă de la începuturile ei șampania a fost o băutură pentru privilegiați (regi, prinţi etc), astăzi din dorința de epatare a unor producători, o sticlă de șampanie are costuri exorbitante.

În prezent cea mai scumpă sticlă de șampanie „Taste of Diamonds” costă 1,4 milioane de euro, detaliile sticlei sunt lucrate manual , eticheta este din aur alb de 18 carate, cântărește 48 de grame, iar în centru are un diamant Swarovski de 19 carate. Fiecare sticlă este personalizată, cea de-a doua etichetă va purta numele clientului și este realizată din 36 grame de aur alb.

“Come quickly, I am drinking the stars” moto-ul lui Dom Perignon este parcă predestinat.

A consemnat Zenaida COSTEA, somelier

 

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*