„Șah mat” în Parlamentul European! Sportivii de la „Șah Club” Galați au jucat șah cu parlamentarii europeni și i-au învins

„Șah mat” în Parlamentul European! Sportivii de la „Șah Club” Galați au jucat șah cu parlamentarii europeni și i-au învinsȘapte tineri cu vârste de la 12 la 16 ani de la Clubul Sportiv „Șah Club” Galați, dar și trei dintre instructorii lor, au avut parte de o competiție șahistă inedită, desfășurată chiar în Parlamentul European: au jucat șah cu europarlamentarii Elmar Brok, Ramon Tremosa i Balcells, Fabio Massimo Castaldo, Iasenko și Olle Ludvigsson.

Directiva 50: introducerea șahului în programa școlară

Deplasarea la Bruxelles a avut loc la invitația eurodeputatei Norica Nicolai și cu sprijinul grupului ALDE din Parlamentul European, scopul vizitei fiind de a promova sportul minții și de a aborda situația șahului școlar, cunoscut fiind faptul că Norica Nicolai și alți colegi europarlamentari au promovat în Parlamentul European o inițiativă care  recomandă ca șahul să fie introdus în programa școlară. Astfel, Directiva nr. 50 adoptată de  Parlamentul European a creat cadrul legal privind introducerea programului „Șahul în instituțiile de învățământ” în sistemele educaționale din Uniunea Europeană. Acest fapt a creat premisele introducerii acestei discipline ca materie opțională și în școlile din România.

În cadrul întâlnirii, a avut loc și o vizită de familiarizare cu modul de funcționare a instituțiilor europene și vizitarea Parlamentului European.

foto 1 (6)„Șah mat” în Parlamentul European

Momentul cel mai așteptat, confruntarea între șahiștii din Galați și europarlamentari a avut loc pe 31 mai, la orele 18.00, la sediul Parlamentului European.

La competiție au participat mai multi europarlamentari, printre care Elmar Brok, Ramon Tremosa i Balcells , Fabio Massimo Castaldo, Iasenko și  Olle Ludvigsson. Șahiștii gălățeni au terminat neînvinși.

Din delegația clubului au făcut parte 3 seniori, președintele clubului,  Adrian Smărăndoiu, care este totodată și jucător, Lucian Jugaru antrenor si membru al Consiliului Director al Federației Române de Șah, Iulian Gălățanu, antrenor și jucător,  precum şi 7 copii: Barbu Simon-Alexandru, Marin Andrei, Andres  Marina-Corina, Vulpe Raisa-Georgiana (care are dublă legitimare Șah Club – Genius ), Codreanu Alex-Cosmin, Carp Alexandru și Chipăilă Florin-Cristian.

foto 2 (3)Norica Nicolai: „Clubul de Șah din Galați este una din poveștile de succes din România”

Într-o postare pe contul său de facebook, Norica Nicolai laudă performanțele șahiștilor de la clubul din Galați:

„Clubul de șah din Galați este una din poveștile de succes din România: cu resurse puține și cu multă implicare din partea profesorilor și a părinților, Galațiul a devenit o pepinieră a campionilor de șah la nivel național și internațional.

Am avut șansa de a-i cunoaște pe acești copii extraordinari în urmă cu doi ani și m-au impresionat nu doar cu energia și inteligența lor, ci și prin faptul că știau că, împreună cu mai mulți colegi, am promovat la Parlamentul European o inițiativă prin care am recomandat ca șahul să fie introdus în programa școlară. Din spusele profesorilor, de la acea inițiativă, unele școli au început să aplice recomandarea noastră și se implică din ce în ce mai mult în promovarea acestui sport în rândul elevilor.

foto 3Cu ocazia Zilei Copilului, am dorit să le fac un cadou special campionilor din Galați, celor cu cea mai mare vechime în această activitate, așa că i-am invitat, cu sprijinul grupului ALDE, la Parlamentul European. Este vorba de campionii Raisa Georgiana Vulpe – 12 ani, Andres Marina Corina -16 ani, Alex Cosmin Codreanu – 14 ani, Andrei Marin – 12 ani, Simon Barbu -14 ani, Alex Carp -14 ani Cristi Chipaila -16 ani, care au fost însoțiți de instructorii Adrian Ion Smărăndoiu, Lucian Jugaru și Iulian Gălăţanu.

Am profitat de ocazie și am provocat mai mulți deputați europeni la o partidă de șah cu acești copii, în incinta Parlamentului European. În mod evident, echipa campionilor gălățeni a câștigat detașat. Ceea ce le doresc să li se întâmple mereu, nu doar în domeniul sportului minții, pe care îl stăpânesc impecabil, ci și în viitoarele lor cariere, indiferent de drumul ce îl vor alege.

Succes și sincere felicitări, Șah Club Galați! Rămân alături de voi și sunt convinsă că acesta a fost primul proiect dintr-o serie de evenimente pe care aș dori să le continuăm!”, a spus eurodeputata în postarea sa.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*