Primăria a preluat Baza Sportivă „Siderurgistul” de la combinatul ArcelorMittal

Primăria a preluat Baza Sportivă „Siderurgistul” de la combinatul ArcelorMittalDirectorul general al ArcelorMittal, Bruno Ribo și primarul Ionuț Pucheanu au semnat protocolul prin care Baza Sportivă „Siderurgistul” a trecut din administrarea combinatului în administrarea Primăriei.

Acest transfer are loc după ce recent administrația ArcelorMittal a înaintat autorităţilor locale solicitarea de încetare a concesiunii.

Directorul ArcelorMittal a declarat că în continuare combinatul se va implica în dezvoltarea unor programe și proiecte de responsabilitate socială în domeniul sănătății și educației, în beneficiul comunității locale: „Suntem bucuroşi că am ajuns în acest stadiu, pornind de la înţelegerea iniţială privind această bază sportivă. În legătură cu sprijinul direct pe care ArcelorMittal va continua să îl acorde comunităţii, ne concentrăm pe două direcţii principale, în principal pe partea de sănătate şi în special în ceea ce priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă iar a doua axă este educaţia pentru că doar o educaţie bună ajută comunitatea, îi asigură viitorul şi implicit şi viitorul nostru ca şi companie”, a spus Bruno Ribo.

Primarul Ionuț Pucheanu a precizat că municipaliatea va investi în reabilitarea bazei sportive: „Prima etapă este de punere în siguranţă a colţului din dreapta a sălii şi evident a terenului de fotbal care şi el este afectat. Să nu vă aşteptaţi ca toate lucrurile să se întâmple peste noapte, dar vreau să aveţi încredere că municipalitatea se va ocupa de acest subiect. Vreau să asigur toate cluburile care îşi desfăşoară activitatea aici şi pe angajaţii ArcelorMittal că vor beneficia în continuare de aceleaşi facilităţi pe care ArcelorMittal le oferea angajaţilor”.

Baza „Siderurgistul”, în valoare de 30 de milioane de lei

Baza de lângă Uzina de Apă nr. 1, în preajma Stadionului „Dunărea”, este construită pe o suprafață de 4,4 ha. Este formată din construcția care găzduiește cele două săli de sport, terenul de fotbal, mai multe terenuri de tenis, o clădire de birouri și un minihotel.

Baza „Siderurgistul” a fost construită în baza unui contract încheiat în martie 1998 între Sidex şi Consiliul Municipal Galați, prin care municipalitatea oferea terenul în concesiune pentru zece ani, perioadă la finalul căreia primăria devenea proprietara terenului și tuturor construcțiilor. Astfel, din 2009, Baza Sportivă „Siderurgistul” a devenit proprietatea Primăriei Galați.

Administrația combinatului a cerut prelungirea concesiunii, dar fostul primar Dumitru Nicolae, fost director general al Sidex, a preferat ca baza să rămână în proprietatea municipalității, care demarase și un proiect de completare a bazei cu un bazin olimpic.

Lucrurile s-au schimbat după ce în 2012 a devenit primar al Galațiului Marius Stan.

În august 2012, Consiliul Municipal a adoptat, la inițiativa primarului Marius Stan, hotărârea nr 30/09.08.2012, prin care era aprobată „atribuirea în folosinţă gratuită a terenului în suprafaţă de 44.092 mp, situat în Galaţi, pe str. Cloşca, Fundaţiei ArcelorMittal România”.

Valoarea bazei este de aproximativ 30 de milioane de lei.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*