Pregătiri de iarnă grea. În dotarea ISU Galați a intrat și a 4-a șeniletă

Consiliul Județean (CJ) Galați a achiziționat și a 4-a șeniletă pentru dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) pentru intervențiile în zonele înzăpezite sau la inundații. Noua șeniletă a costat 230.000 de lei și poate fi utilizată și la inundații, pentru că este amfibie.

Președintele CJ Galați, Costel Fotea, a precizat că prin achiziția celei de a 4-a șenilete este finalizat un program început în urmă cu câțiva ani pentru dotarea ISU Galați cu șenilete și snowmobile.

Așa cum ne-am propus, am realizat obiectivul ca pe fiecare zonă mai importantă a județului să fie câte o șeniletă pentru a se ajunge în cel mai scurt timp în locurile unde sunt situații mai delicate. Am finalizat procedura de achiziție a celei de a 4-a șenilete, care este mai peformantă. A costat 180.000 de lei, la care se adaugă 50.000 de lei valoarea platformei pe care este transportată. Poate să transporte până la 500 de kilograme, adică minimum patru persoane. Poate fi utilizată și o targă în interiorul șeniletei”, ne-a declarat președintele CJ Galați.

Prin această achiziție este asigurată dotarea pentru intervențiile rapide în întregul județ. „Practic, vom avea pe fiecare zonă importantă câte o șeniletă. La Galați o șeniletă, la Tecuci o șeniletă, la Târgu Bujor una, iar la Berești o altă șeniletă și un snowmobil. Practic, va fi acoperit tot județul ca să intervenim în cel mai scurt timp”, a mai precizat Costel Fotea.

Inspectorul șef al ISU Glați, colonelul Ion Toma a adăugat că prin noua achiziție este mărită capacitatea operațională a echipelor de intervenție ale ISU: „Faptul că avem și a patra șeniletă ne mărește capacitatea operațională și acoperim toate zonele greu accesibile pe timpul fenomenelor meteorologice periculoase, în special pe timp de iarnă”, a declarat șeful ISU.

Cu aceste mijloace de intervenție se acționează de obicei în perioadele cu viscole și la inundații, când nu pot fi efectuate deplasări în teren cu alte mijloace de transport. „Cu șenilete se acționează pe timpul viscolului, în zonele greu accesibile. Relieful județului Galați este greu accesibil mai ales pe timp de iarnă și noi acționăm în zonele în care avem apelurile de urgență, mai ales pe timpul viscolului, când utilajele de deszăpezire fac față foarte greu și trebuie să ajungem la oamenii care au solicitat ajutorul pentru a le acorda primul ajutor”, a mai precizat colonelul Ion Toma.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*