Opt ani de la ridicarea Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie

Pe 27 septembrie s-au împlinit opt ani de la înălţarea Eparhiei Dunării de Jos la rang de Arhiepiscopie, precum şi al conferirii rangului de arhiepiscop Chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitului Părinte dr. Casian Crăciun. Cu acest prilej, în toate bisericile Eparhiei Dunării de Jos au fost organizate evenimente liturgice și misionare speciale.

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, sărbătoarea a început încă din ajun cu săvârşirea slujbei Privegherii. Evenimentul aniversar, dar și pomenirea Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Românești, au prilejuit săvârşirea Sfintei Liturghii sub Pantocratorul Catedrale Arhiepiscopale din Galaţi de către  un mare sobor de preoţi slujitori din administraţia eparhială, de la protoierii, mănăstiri şi parohii.

În cuvântul de învăţătură Chiriarhul Dunării de Jos a arătat că „în această zi de sărbătoare, Cel care ne-a întrunit mai întâi de toate la rugăciune este Domnul nostru Iisus Hristos, Care neîncetat dăruieşte şi cuvânt şi taină şi putere de a mulţumi pentru toate, căci dumnezeiasca liturghie este în lumea noastră de zi cu zi Taborul pe care ne invită Domnul Iisus Hristos pentru a vedea slava Sa şi a primi sfintele, cereştile, de viaţă făcătoarele şi înfricoşătoarele Sale Taine, care la rându-le ne dau tărie şi putere de a ne dărui pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos”.

În prelungirea Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de mulţumire pentru binefacerile lui Dumnezeu, urmată de o slujbă de pomenire pentru toţi ierarhi slujitori pe tronul arhieresc al Dunării de Jos, preoţii, ctitorii şi binefăcătorii Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi.

***

Duminică, 27 septembrie 2009, în Catedrala din municipiul Galaţi a avut loc festivitatea de ridicare a Episcopiei Dunării de Jos în rang de arhiepiscopie, conform Hotărârii Sfântului Sinod.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre, înconjurat de un sobor de 21 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al B.O.R., precum şi de ÎPS Mitropolit Dionisie al Corintului. Sfânta Liturghie a fost urmată de festivitatea solemnă a ridicării în rang de arhiepiscopie a Episcopiei Dunării de Jos. La eveniment au participat autorităţi centrale şi locale, invitaţi din străinătate şi foarte mulţi credincioşi.

La finalul Sfintei Liturghii a fost citit Tomosul patriarhal prin care s-a vestit hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi s-a făcut cunoscut tuturor clericilor şi credincioşilor înălţarea Episcopiei Dunării de Jos la rangul de arhiepiscopie, cu titulatura Arhiepiscopia Dunării de Jos, precum şi ridicarea Preasfinţitului Părinte Casian în demnitatea de Arhiepiscop al Dunării de Jos, care va purta titulatura Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Reporter: Pr. Rareș Bucur

Imagine: Costiuc Petrică

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*