Oaspeţi italieni la Liceul „Emil Racoviţă”

Primirea oficială, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi

Primirea oficială, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi

Timp de două săptămâni, Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Galaţi are oaspeţi de seamă din Italia, de la Istituto d’Istruzione Superiore „N. Pizi” din localitatea Palmi. Vizita celor 19 elevi şi a celor patru cadre didactice face parte dintr-un proiect educaţional bilateral Comenius, coordonat de instituţia de învăţământ gălăţeană şi numit „Plantele în tradiţiile naţionale şi europene”. Este vorba despre o colaborare fructuoasă, derulată în perioada 2013-2015, pe o temă aflată în aria de interes a elevilor care se specializează la cele două licee partenere.

De altfel, pe parcursul celor două săptămâni, profesorii şi elevii italieni participă la diverse activităţi în laboratoarele de biologie, chimie şi fizică ale liceului gălăţean, pentru a cunoaşte metodele şi materialele didactice cu care lucrează colegii lor români. Ei au ajuns şi la Grădina Botanică din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” şi sunt aşteptaţi, de asemenea, la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”. Oaspeţii vor face şi excursii cu scop didactic, pentru a cunoaşte flora specifică: în aria protejată a Pădurii Gârboavele, la dunele de nisip de la Hanu Conachi, în judeţul Tulcea. Nu în ultimul rând, vor vizita instituţiile culturale reprezentative pentru Galaţi.

„Scopul proiectul este observarea asemănărilor şi a diferenţelor de floră din cele două zone, Galaţi şi Palmi, însă acest schimb de experienţă are o importantă componentă educaţională, precum şi una culturală, deosebit de benefice pentru şcoala noastră şi pentru comunitatea gălăţeană”, consideră directoarea adjunctă a Liceului „Emil Racoviţă”, Corina Rotaru. De altfel, şi echipa de proiect a liceului şi mai mulţi elevi au avut ocazia să cunoască Istituto „N. Pizi” din Palmi şi împrejurimile, într-o vizită desfăşurată anul trecut, în cadrul aceluiaşi proiect Comenius.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*