O fetiță din Ivești, bătută cu toporul de tatăl său

Aflată de ani buni ȋn grija tatălui, după ce mama a plecat ȋn străinătate cu alți doi frați, o fetiță de 7 ani din Ivești a fost bătută crunt cu toporul, chiar ȋn seara de Revelion.

Fetița a ajuns la Spitalul de Copii ȋn prima zi a anului, după ce tatăl, cunoscut ca fiind foarte violent, a bătut-o cu toporul cu care tăia lemne.

„Inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană agresivă. În data de 31 decembrie 2017 acesta a aplicat fiicei sale în vârstă de şapte ani mai multe lovituri în zona toraco-abdominală cu coada unui topor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Oana Hâncu.

După o noapte ȋn care fetiței i-a fost foarte rău, bunica a chemat Ambulanța.

Fetita a intrat direct ȋn operație, fiindu-i scoasă splina, pentru a fi salvată. Acum ea este ȋn afara oricărui pericol, iar tatăl a fost reținut 30 de zile pentru tentativă de omor. Loviturile i-au pus ȋn pericol celei mici viața, ea avȃnd nevoie de peste 45 zile de ȋngrijiri.

In acest caz s-au sesizat și autoritățile din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Copilului Galați. Cel mai probabil, fetița va ajunge ȋntr-un centru maternal.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*