Mii de volume, 220 de edituri, 40 de standuri, toate la Festivalul Cărții „Axis Libri”

Festival-Axis-Libri-Galati-2010-013Începând de miercuri, 27 mai, și până luni, 1 iunie, inclusiv, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galați organizează o nouă ediţie a Festivalului și Târgului Naţional al Cărţii „Axis Libri”.

Ajuns deja la a VII-a ediție, târgul se va desfășura, ca și până acum, în zona pietonală din dreptul blocurilor „P” de la Elice. Astfel, pe Aleea Domnească va fi amenajat un complex expoziţional cu minimum 40 de standuri mobile şi două caravane de carte, cuprinzând produsele a 220 de edituri româneşti şi străine.

Manifestarea se deschide oficial miercuri, de la ora 11.00 și, grație și numeroșilor parteneri ai evenimentului, continuă timp de 6 zile cu un program extrem de generos, adresat nu numai simplilor cititori, de la copii și până la adulți, ci și creatorilor, editorilor şi difuzorilor de carte.

Târgul de carte cuprinde în program nu numai lasări de carte și expoziții, ci și ateliere de creaţie şi concursuri cu premii pentru copii şi tineret, spectacole, recitaluri de poezie, muzică, tombolă și alte surprize.   

Anul acesta, Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galați organizează Festivalul și Târgul Național al Cărții „Axis Libri” în parteneriat cu Editura Eikon, sub patronajul Ministerului Culturii, cu sprijinul Consiliului Judeţului, Consiliului Local şi al Primăriei Municipiului Galaţi şi în colaborare cu numeroase instituţii locale: Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Universitatea „Dunărea de Jos”, Inspectoratul Şcolar, Palatul Copiilor, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, Teatrul Dramatic „Fani  Tardini”, Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă Vizuală, Casa de Cultură a Sindicatelor şi Casa de Cultură a Studenţilor

Iată programul complet al festivalului:

Miercuri, 27 mai

ora 10:00 – Muzică de promenadă în interpretarea Fanfarei Valurile Dunării de la Centrul Cultural Dunărea de Jos

ora 10:30 –          Recital oferit de Grupul vocal Allegria, condus de prof. Alice Silvia Niţă, Minirecital Alexandra Lupoae, participantă la Next Star, finalistă la Mamaia Copiilor, 2014, secțiunea Show

ora 11:00 – Deschiderea oficială a Festivalului Naţional de Carte „Axis Libri”, alocuţiuni ale directorului bibliotecii Zanfir Ilie, ale oficialităţilor și invitaților speciali. Debutul campaniei de promovare a lecturii, ediţia a VI-a

ora 12:00 – Dansuri populare regionale cu Ansamblul Noroc din Priponești. Prezintă: Florica Glod, bibliotecară la Priponești

ora 12:45 –          Suoni di primavera – moment muzical interpretat de ansamblul coral de elevi din cadrul Liceului Teoretic „Emil Racoviță”; Partener: Comunitatea Casa Italia Galați

ora 13:30 – Navigatorii români și amenințările pirateriei maritime, de Nicolae Melinescu. Editura Ars Docendi. Prezintă: Cătălin Negoiță

Ora 15:00 – Muzeul Judeţean Olt – Literatura română în esperanto, invitaţi: dl. conf. dr. ing. Iosif Nagy și dl. ing. Marin Vochin

ora 16:00 –          Nicanor, ultimul om, de Mircea Petean; Editura Limes, Cluj Napoca. Prezintă: Mircea Petean

ora 17:00 – Petru Ursache – medalion. Prezintă Valentin Ajder: Etnofrumosul sau cazul Mărie, Gastrosofia sau Bucătăria vie,  Antropologia, o știință neocolonială, Moartea formei, Miorița. Dosarul mitologic al unei Capodopere

ora 18:00 –          Avatarurile unor vagabonzi: Povestiri stiintifico-fantastice, autori: Cristian și Maximilian Popescu, Editura Sinteze. Partener: Comunitatea Italiană Casa Italia Galați. Viață de pilot, de Ioan Gh. Tofan. Editura Axis Libri, Galați.

ora 18:30 – Convorbiri cu Generalul Emil Străinu. Moderatori: Zanfir Ilie și Theodor Parapiru

Joi, 28 mai

ora 10:00 –          Concertul Ansamblului folcloric Doina Covurluiului, Centrul Cultural Dunărea de Jos

ora 10:00 –          De la Filiala nr. 1 „Costache Negri”, Casa de Cultură a Sindicatelor. Bucuria de a fi copil – moment artistic realizat de elevii clasei a-IV-a A de la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, înv. Liliana Ciupitu

ora 10:30 –          Teatru, dans, muzică – spectacol susținut de elevii de la Palatul Copiilor. Prezintă: director Camelia Nenu

ora 11:00 – Atelier de lectură – participă elevii şcolilor gimnaziale din Galaţi, înscrişi la concursul de creaţie „Scriitori de ieri, de azi şi de mâine”

ora 12:00 –          Editura Olimpias și cărțile sale. Prezintă: Olimpia Sava, directoarea editurii. Pasărea verde, de Marinela Monica Manole; Zbor cu aripi frânte, de Nicoleta Neicu, Gânduri în balanţă, de Elena Georgeta Pruteanu; Cutia Pandorei, de Tudosia Lazăr; Amintiri de pus la icoană, de Olimpia Sava; Anotimpuri, de Cornel Muntean; Singurătate, de Cornel Muntean; Simfonia iubirii şi a dorului, de Dorin Moldovan

ora 13:00 –          Maratonul cărţilor: apariţii recente la Editura Eikon. Prezintă Valentin Ajder:

  • A unsprezecea poruncă, de Florentina Loredana Dalian
  • Comprimate de timp, de Carmen Tănase
  • Bucureștii cafenelelor literare, de Florentin Popescu
  • Strigături peste ocean de la Washington la Craiova – Dialoguri despre literatură și artă, de Ion Jianu; prefață de Adrian Cioroianu
  • În 1983 și 1992 Premiul Nobel trebuia să poarte un nume românesc: Marin Sorescu, de Ion Jianu
  • ATLAS – Prin lume și prin noi înșine, de Horea Porumb
  • Cetăţi medievale din sudul Transilvaniei. Zece trasee culturale, de Arne Franke – cu introduceri istorice de Harald Roth; Traducere de Simona Mihalache.

ora 14:00 – Litera 13: revistă manifest. Director onorific: Ion Bălan; Prezintă: Mihai Vintilă, redactor șef; Adevăruri mari scrise cu litere mici (poeme), de Mihai Vintilă. Editura InfoEst, Siliștea. Prezintă: a.g. secară

ora 14:30 – Vizita delegației de bibliotecari din Republica Moldova. Prezentarea târgului de carte și a Bibliotecii Județene ”V.A. Urechia”: Zanfir Ilie și Dragoș Neagu, președinte ANBPR

ora 15:00 – Sala Budapesta, Hotel Dabube Stars, etajul II. Magazin istoric. Prezentarea colecţiei: Dorin Matei

ora 16:00 –          Sfera frigului. Din infern, cu dragoste/La sfera del freddo. Dall’Inferno, con amore, de Aura Christi. Editura Rediviva, Torino, Italia. Dialoguri cu academicianul Nicolae Breban, președintele de onoare al Institutului Cultural Român

ora 16:30 – Editura InfoRapArt și invitații săi:

Denisa Lepădatu – Orfani în haine de duminică: roman; Mihai Baicu – Letopiseț de familie, memorii; Cezarina Adamescu – Viața și opera lui Marin Preda și alte cărți

Moderator: scriitorul şi editorul Petre Rău

Participă:  poeții Paul Sân-Petru, Valeriu Valegvi

     ora 17:30 –          Casa Corpului Didactic Galați. Repere monografice, Ed. Didactică și Pedagogică; Dialoguri 50+1;  Itinerarii spirituale: istorie, educație, cultură, Editura Axis Libri, Galați. Autor: Ghiță Nazare

              Călimara cu pixeli, de Ion Manea. Editura Axis Libri, Galați.

              De voie bună și nesilit de nimeni, de Vasile Manole. Editura Pax Aura Mundi

              Duminica poporului, de Costică Neagu, Editura Terra

              Moderatori: Viorel Dinescu și Theodor Parapiru

     ora 18: 15 – Gazeluri, de Emel Emin, ediție bilingvă, turcă-română, Editura Imperium; Literatura turcă de la începuturi până la al doilea război mondial, ediție bilingvă turcă-română, Editura Ex Ponto. Partener:Uniunea Democrată Turcă din România – filiala Galaţi. Moderator: Gulten Abdula Nazare                

     ora 19:00 –          Scufița roșie – Spectacol de teatru cu păpuși. Prezintă: Teatru Gulliver, Galați. Director: Eduard Șișu

Vineri, 29 mai

ora 10:00 –          Ansamblul folcloric Doina Covurluiului, Centrul Cultural Dunărea de Jos

ora 11:00 – Piramida singurătății, de Victor Teleucă. București. Prezintă: Dumitru Gabură

Numere în Labirint, vol. IV, Theodor Codreanu; Editura Detectiv

Cititorul de control, de Marian Nencescu

Alte punți de suflet: convorbiri, de Raia Rogac. Editura Detectiv, București. Prezintă: Firiță Carp, directorul editurii

          Moderatori: Zanfir Ilie și Theodor Parapiru

ora 12:00 – Fernando Pessoa, O cvasi autobiografie, de Jose Paulo Cavalcanti Filho. Anateme, de Vasile Gogea. Prezintă: Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon

ora 13:00 –          Întâlnire cu academicieni din Basarabia: Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei,   Vasile Tărâțeanu și prof. univ. dr. Vasile Bahnaru

ora 14:00 –          Moartea nu bate la ușă, de Mihai Vișoiu. Editura eLiteratura

          Obsesia gesturilor, de Flaviu George Predescu. Editura Eikon. Prezintă: Cristi Ochiu

          Moderator: Theodor Parapiru şi Valentin Ajder

ora 15:30 – Sala Belgrad, Hotel Danube Stars, etajul III

La fanion, de Liviu Ioan Stoiciu; Editura Rafet, Rm. Sărat;

Studii și interpretări, de Lina Codreanu. Editura Rafet, Rm. Sărat; Prezintă: Constantin Marafet, directorul editurii

ora 16:00 – Sala Belgrad, Hotel Danube Stars, etajul III

Privegherile vulturului orb, de Emilian Marcu. Editura Rafet, Râmnicu Sărat;

Sensuri, de Mioara Bahna. Editura Junimea, Iași

Moderatori: Zanfir Ilie şi Theodor Parapiru

ora 16:30 – Sala Belgrad, Hotel Danube Stars, etajul III. La agapă cu Dumnezeu; Penumbra trandafirului. Autor: Constantin Marafet. Editurile: Rafet și Scrisul Românesc. Scrisorile, de Mihai Eminescu. Editura Rafet. Prezintă: Constantin Marafet, directorul editurii

ora 16: 30 – Cupa „Axis Libri” la șah – deschiderea oficială a concursului

ora 17:00 – Sala Belgrad, Hotel Danube Stars, etajul III /Aleea pietonală

          Clubul de Go al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”

ora 17:30 –          Întâlnire cu istoria: Dana Potorac în dialog cu Mihai Dimitrie Sturdza. Editura Homer şi noutăţi audiobook-uri. Prezintă: Dana Potorac

ora 18:00 –          Recital de poezie susținut de invitații Festivalului Internațional Serile de Literatură ale Revistei Antares

ora 18:30 –          Dansuri grecești, Ansamblul Artistic Olympos junior al Comunității Elene din Galați

ora 19:00 –  Carte, muzică, dans – spectacol realizat de soliști de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, prezentat de Ionuț Negrișanu. Director: Teodor Niță

Sâmbătă, 30 mai

ora 10:00 – Muzică de promenadă în interpretarea Fanfarei Valurile Dunării de la Centrul Cultural Dunărea de Jos

ora 10:30 – Reviste pentru copii: Zâmbet de copil – Grădiniţa nr. 30 Galaţi; Creionel – Grădiniţa „Step by step” Galaţi; Licuricii veseli – Grădiniţa „Licurici” Galaţi. Prezintă: Olimpia Sava, directoarea Editurii Olimpias și cadrele didactice implicate

ora 11:00 –          Concursul Scriitori de ieri, de azi și de mâine – Festivitatea de premiere și recitalul laureaților

ora 12:00 – Atelier de origami cu membrii Clubului Curioșilor, membrii Centrului de zi „Sf. Spiridon” Galați și elevii școlilor gălățene

ora 12:30 – No surrender/Renunțare/Bas No Bua, de Helen Soraghan Dwyer; Antichitățile noastre, de Ioan Costa. Editura Ratio et Revelatio, Oradea. Prezintă: Petru Iamandi și Raluca Lazarovici-Vereș – editor

ora 13:00 – Întâmpinări și speculații; Medicina tradițională chineză. Autor: Oana Dugan, Editura: Sărbătoare Publications Sydney. Prezintă: Prof. Silvia Niță, Prof. Iurie Novac, Ionel Necula și dr. Iris Frumuzache

ora 13: 30 – Dincolo de rimă, de Thierry Sajat și Joël Conte; Traducere din limba franceză și prefață de Oana Dugan. Editura Axis Libri, Galaţi. Prezintă: Oana Dugan

ora 14: 00 – Ceremonii maieutice, vol. 2; Uricar la poarta Moldovei, vol. 7, de Ionel Necula.

Pe meridianele criticii literare; În ghearele râsului, vol. 2. Autor: Vasile Ghica. Editura: Grapho Press Tecuci

Moderatori: Zanfir Ilie și Theodor Parapiru

ora 14:30 –          Basarabia necunoscută, vol. 10, de Iurie Colesnic. Editura Epigraf, Chișinău. Prezintă: Iurie Colesnic si Oleg Bujor; Curiosul vrea să ştie. Minienciclopedie; Lumea din jur. Imagini, texte, activităţi. Prezinta: Oleg Bujor, directorul Editurii Epigraf, Chișinău

ora 14:30 – Sala Budapesta, Hotel Danube Stars, etajul II. Adevăruri evidente: Serviciul Român de Informații: Instituție esențială a statului. Colecția  Vitralii – Lumini și umbre. Editura Semne. Prezintă: colonel (r) Filip Teodorescu.

ora 15:30 – Pragul, de Doina Roman; Maestrul și jumătate lebădă, de Doina Roman și Gabriel Gherbăluță; Despre cub și iernile din el: sonete, de Gabriel Gherbăluță. Editura: Agol, București

ora 16:00 – Psaltirea lui David în sonete, de Aurel M. Buricea. Editura Semne, București

Învinși de val, de Gherghina Tofan. Editura ”Scrisul Românesc”, București

Clipa îndoielii, ediția a 2-a și Armistiții literare, de Viorel Dinescu. Editura Scrisul Românesc. Prezintă: Viorel Dinescu

ora 16:30 –          Maratonul cărților: apariții recente la Editura Eikon. Prezintă Valentin Ajder:

Ziua cea mai albă, de Andreea Nanu (roman, partea I);

Numele ei era uitare, de Andreea Nanu (roman, partea a II-a);

Insula Melc, de Andreea Nanu (roman, partea a III-a);

Ucronia eminesciană – Eseu despre timp și imagine în Memento Mori, de Christian Crăciun;

Intrări în labirint, de Christian Crăciun; cuvânt înainte al autorului la ediția a III-a, prefață de Dan C. Mihăilescu, postfață de Mircea Muthu;

Conștiința tragică eminesciană, de Bianca Osnaga

ora 16:30 – Aleea pietonală / Hotel Alex. Cupa „Axis Libri” la șah pentru copii. Participă: Șah Club Galați

ora 17:00 –          Monahul lăuntric, de Adrian Georgescu. Editura ProSieben; Eu, Henric al ∞-lea, de a.g. secară, Editura Eikon. Prezintă: Valentin Ajder

ora 17:30 –          Magicianul Vassini – spectacol de iluzionism

ora 18:00 – Humanitas Fiction – prezentare portofoliu realizată de Denisa Comănescu

ora 18:30 –          Recital de poezie susținut de invitații Festivalului Internațional Serile de Literatură ale Revistei  Antares

ora 19:30 – Recital de muzică și poezie – Cenaclul Dunărea. Prezintă actorul Vlad Vasiliu

Duminică, 31 mai

ora 10:00 –          Ansamblul folcloric „Doina Covurluiului”, Centrul Cultural Dunărea de Jos

ora 10:00 –          Cupa „Axis Libri” la șah pentru copii. Participă: Șah Club Galați

ora 10:30 – Editura Axis Libri și invitații săi. Moderator: Theodor Parapiru

Lansarea revistelor Axis Libri, ”A” (Antares/Axis Libri), Buletinul Fundației Urechia, Anuarul științific al BVAU și a lucrării biobibliografice Oameni în memoria Galațiului. Prezintă: Letiția Buruiană, Dorina Bălan, Camelia Toporaș

V.A. Urechia, publicist; Romanul de analiză la Liviu Rebreanu. Autor: Zanfir Ilie

          Moderator: Theodor Parapiru

ora 12:00 –          De la Nistru pânʹ la… NISA tot românul râsu-mi-s-a, de Efim Tarlapan. Editura Dokia, Cluj-Napoca. Prezintă: Zanfir Ilie

ora 13:00 –          Mihail Gălățanu și invitații săi: Alex Ștefănescu, Domnica Ștefănescu, director Editura Mașina de scris. Lansări de carte:

          Ultimul Karamazov, pref. Alex Ștefănescu. Editura Allfa, București; Lustruirea armelor:     roman/armelor bărbatului. Editura Herg Benet. Autor: Mihail Gălățanu

          Amintiri din podul palmei: Cartea I: Linia vieții și Cartea a II-a: Linia iubirii, de Ion           Zimbru. Editura Sfera, Bârlad

          Din cauza poeților din preajmă, de Gelu Ciorici. Editura Axis Libri, Galați  

          Moderatori: Zanfir Ilie și Theodor Parapiru

ora 14:00 – Maratonul cărților: apariții recente la Editura Eikon. Prezintă Valentin Ajder

L’identité bibliographique de la littérature roumaine: écrivains, éditeurs et lecteurs pendant     la Belle Époque, de Lucian Pricop

Admirabila tăcere – Jurnal (2 iulie 1967 – 29 septembrie 1968), de Alexandru Mironescu;          ediție îngrijită și prefață de Marius Vasileanu

Versuri de pe front, de Ștefan I. Sorescu; ediție îngrijită, postfață și note de George Sorescu, Rânduiala ființei românești – Studii de morfologie culturală, de Dumitru Cristian Amzăr, ediţie îngrijită de Dora Mezdrea şi Dinu D. Amzăr, traducerea textelor în limba germană Aurel Teodorescu

Jurnal I, de Gheorghe Grigurcu

Amintiri dintr-o viață trăită intens – România văzută de la 12.500 de kilometri, de Dr.     Valentin Radu

În labirintul cărţilor. Studii, eseuri şi cronici literare (II), de Mihaela Albu

Discursuri îndrăgostite. Poeme, de Dan Anghelescu

ora 15:00 –          Cărțile scriitoarei Dora Alina Romanescu:

Roata timpului; Distanțe; Emira Mahmidi, o lacrimă pentru eternitate; Blestem și Jocul destinului. Editura Pescăruș, București; Singur prin viață, Pe drumul dorului și al destinului, Ed. Ex Ponto, Constanța; Roata Timpului. Editura Eikon, Cluj Napoca

          Prezintă: editor Iulian Popescu și Valentin Ajder

ora 15:40 –          Gara cu trei linii, de Oma Stănescu. Editura Zeit, Brăila. Prezintă: Nicolae Cătalin Moldoveanu

ora 16:00 –          Noutăți la Editura eLiteratura. Prezintă: directorul editurii, Vasile Poenaru

          Nedumeriri concentrice, de Coriolan Păunescu. Editura eLiteratura

          Moderatori: Zanfir Ilie și Theodor Parapiru

ora 17:00 –          Maratonul cărților – apariții recente ale Editurii Eikon. Prezintă: Valentin Ajder

          Destinul unui disident: Paul Goma, de Mariana Sipoș; ediția a II-a, revăzută și adăugită

Sophia Leopold – Să ne jucăm că facem artă!, de Vianu Mureșan

Nebunul lui Dumnezeu, de Vianu Mureșan

Șamanii și poeții, de Emilia Ivancu; prefață de Zdzislaw Hryhorowicz

Oh, ridică vălul!, de Angharad Price; traducere din limba galeză de Emilia Ivancu și       Diarmuid Johnson, prefață și note explicative de Emilia Ivancu

Vremea musonului: patru ani în India – Jurnalul meu indian (2009-2013), de Ovidiu        Ivancu

Mălini, de Eduard Dorneanu

Căzut, între două studenții. 1968. 1968: ”și am ales, și am plecat”, de Gheorghe Iova

Reversul istoriei – Eseu despre opera lui Mircea Eliade, de Mihai Gheorghiu

ora 18:00 – Piața Licurg, de Eliza Macadan; Mâna scrie sunetul – Elecțiuni afective de poezie italiană contemporană, selecția autorilor, textelor, prezentare și traducere de Eliza Macadan; Tuș, (poezie), de Dinu Olărașu

          Moderator: Valentin Ajder

ora 18:30 –          Spectacol de divertisment cu Școala populară de artă, Centrul Cultural Dunărea de Jos

ora 19:30 – Recital de muzică și poezie – Cenaclul Dunărea. Prezintă actorul Vlad Vasiliu

Luni, 1 iunie

ora 10:00 – Muzică de promenadă în interpretarea Fanfarei Valurile Dunării de la Centrul Cultural Dunărea de Jos

ora 10:00 –          Cupa Axis Libri la șah pentru copii. Participă: Șah Club Galați

ora 10:00 – Metropolitan Life – mereu alături de copii și cărți. Prezintă: Tina Bâra, director Agenție Metropolitan Life

ora 10:30 –          Carnavalul Cărții. Ediţia a XXXV-a. „Personaje şi talente” – concurs

          Daruri pentru copii înmânate de Primarul Marius Stan și directorul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, Zanfir Ilie

ora 11:00 – Sala Belgrad, Hotel Danube Stars, etaj III

          Revista Convorbiri Literare și invitații săi: Cassian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Adi Cristi etc

Pornind de la zero, ediție necenzurată, de Cassian Maria Spiridon. Editura Cartea Românească

ora 13:00 –          Festivitatea de premiere: Carnavalul Cărţii pentru Copii

ora 13:00 – Tombola Festivalului. Prezintă: Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon

ora 14:00 –          Festivitatea de premiere: Cupa „Axis Libri” la șah pentru copii. Participă: Șah Club Galați

ora 14:30 –          Compoziție în alb: versuri, de Denisa Lepădatu. Editura InfoRapart. Prezintă: Petre Rău

ora 15:00 – Editura Olimpias și cărțile sale. Prezintă Olimpia Sava, directoarea Editurii

Nuit de noël / Noapte de Crăciun – Nina Mihaela Sava; Hansel et Gretel, autor Nina Mihaela Sava/Olimpia Sava; Simfonia naturii – Olimpia Sava; Petale de suflet, autor Olimpia Sava; Povestioare hazlii, pentru voi, iubiţi copii!, autor Olimpia Sava; De-ale copilăriei – Condrea Viorica şi Raţă Pavel Corina-Patricia

ora 15:45 –          Îngerașul, de Vera Crăciun. Editura PIM, Iași. Recită actorul Vlad Vasiliu și acompaniază „Cenaclul Dunărea”.

ora 16:00 – Moment LIMES – Cartea pentru copii și tineret: Elena Dumitrescu-Nentwig, De răsfoit. Basme și povestiri (ilustrații de Raluca Pascu); Elena Dumitrescu-Nentwig, Zum Blattern. Marchen und Erzahlungen fur Kinder (ilustrații de Raluca Pascu). Prezintă: Maria Cogălniceanu și Mircea Petean

ora 16:30 – Maratonul cărților: apariții recente la Editura Eikon. Prezintă Valentin Ajder

  • Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vișniec, de Mihai Lungeanu; ediția a II-a, cuvânt înainte al autorului și postfață de Emil Lungeanu (se va face și o scurtă audiție a unor fragmente de spectacole regizate de Lungeanu la Radio România Cultural)
  • Celor iubiți…, roman de Iuliu Ionaș
  • Politica sincerității, de Sorin Borza
  • Geometria consensului. Fundamentele politice ale autorității formelor de gândire, de Sorin Borza
  • Bună seara, Europa! Cronici diplomatice, de George Apostoiu
  • Scrieri – Volumul II (proză), de Darie Magheru; cuvânt înainte de Mihaela Malea Stroe
  • Cei șapte morți uriași, de Remus Valeriu Giorgioni (roman); ediția a II-a revăzută și adăugită
  • Sophia Leopold – să ne jucam că facem artă, de Vianu Mureșan

ora 17:30  Muzică, dans și voie bună cu Ansambul Estrada Copiilor, de la Casa de Cultură a Sindicatelor Galați; instructor coregraf: Andreea Ignat. Director: Ovidiu Ioan Manole

ora 18:30 –          Închiderea Festivalului: Zanfir Ilie, directorul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”

Expoziții:

La târg, pe Aleea Domnească

  • Itinerarul Dunării pe teritoriul României – expoziție de documente iconografice ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
  • Galați: călătorie în timp prin cărți poștale și fotografii – expoziție de documente iconografice ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
  • Expoziție personală de fotografie – Nicolae Sburlan
  • Expoziție cu tematică istorică – Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați
  • Expoziție florală – Complexul Muzeal de Științe ale Naturii „Răsvan Angheluță”

La Sediul central și Filialele Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”

Săli de Lectură și Depozite generale

„15 Mai – Ziua Internaţională a Familiei – Familia, preţioasă piatră a societăţii”, expoziţie de filme în Colecţiile Multimedia”, organizată la mezanin;

Perioada:1 – 30 mai

„Tudor Arghezi, poet, prozator, publicist și dramaturg român – 135 de ani de la naștere” (21 mai 1880 – 14 iul. 1967), expoziţie de documente, organizată în foaierul sălilor de lectură;

Perioada: 21 – 28 mai

21 – 28 mai „Constantin Dobrogeanu-Gherea. Filosof, sociolog și critic român – 160 de ani de la naștere” (21 mai 1855 – 7 mai 1920), expoziţie de documente, organizată în sala de lectură Mihai Eminescu;

Perioada: 21 – 28 mai

„Nicolo Paganini, violonist și compozitor italian – 175 de ani de la moarte” (27 oct. 1782 – 27 mai 1840), expoziţie de documente, organizată în sala de lectură Mihai Eminescu.

Perioada: 27 mai – 3 iun.

Secția Colecții Speciale

Carol I, rege al României – expoziție de fotografii ale suveranului din „Fondul Regalitatea”, conservate în cadrul secției Colecțiile Speciale.

          Perioada: 4 – 29 mai 2015

          Loc de desfăşurare: Sediul Central, Popasul Bibliofilului, et. 1, mezanin

Secția Împrumut la Domiciliu pentru Adulți

31.05 – Ziua Mondială fără tutun – expoziție de documente.

Secția Împrumut la Domiciliu pentru Copii

          Ziua Internaţională a Copilului – expoziţie de desene și carte

          Perioada: 15 mai – 15 iunie 2015

Filiala nr. 1 „Costache Negri“

Fluturi, flori, gâze – expoziție cu lucrări (quilling) realizate de preșcolarii de la Școala Gimnazială Peceneaga

          Perioada : 20.05 – 30.05.2015

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea“

          Mihail Sebastian (18.10.1907- 29.05.1945), scriitor român: 70 ani de la moarte: expoziţie de carte

Perioada: 25 – 31 mai 2015

Filiala nr. 4 „Grigore Vieru“

Personalităţi ale culturii române la Festivalul Naţional de Carte „Axis Libri” 2009-2014 – expoziţie de fotografii

Perioada 20 – 30 mai 2015

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*