La „Universitatea Vârstei a Treia” s-au înscris până acum 130 de seniori

După succesul de care s-a bucurat proiectul pilot lansat anul trecut, conducerea Universității „Dunărea de Jos” va continua și în anul universitar 2017-2018  cursurile Universității Vârstei a Treia (U3A). Proiectul pilot, care așază în mijlocul acțiunilor sale seniorii, a fost preluat după un model de origine franceză, adaptat spaţiului cultural şi academic gălăţean.

Prima promoție a însumat peste 100 de absolvenți, având vârste cuprinse între 55 și 85 de ani, care și-au luat în serios rolul de studenți și au participat cu plăcere la activitățile desfășurate sub formă de:prelegeri și conferințe, ateliere de dezbatere și seminarii, grupuri de lectură, vizite, tururi ghidate și promenade. Cursurile U3A sunt cursuri de formare, fără diplomă.

În oferta anului universitar 2017-2018 se află discipline de interes din următoarele domenii: Drept, Economie, Nutriție și Ingineria alimentelor, Științe și  Tehnologie, Istorie și Filosofie, Artă și Literatură, Teologie, Educație pentru vârsta de argint, Turism, Informatică, Kinetoterapie, Medicină și Psihologie.

Până în prezent, s-au înscris la U3A, în anul universitar următor, 130 de seniori. Înscrierile continuă până la sfârșitul lunii septembrie. Acestea se fac la sediul Departamentului de Formare Continuă și Transfer Tehnologic, din strada Domnească nr.47.

Condiții pentru a deveni student la U3A

Pentru a fi student la Universitatea Vârstei a Treia vârsta minimă este de 55 de ani. Singura taxă care se percepe este de 100 de lei, la înscriere. Cursurile durează două semestre, iar programul acestora se desfășoară potrivit structurii anului academic, respectând vacanțele universitare, întrucât titularii de curs sunt profesori la universitate.

Se va înființa o grupă și la Brăila

Potrivit inițiatoarei proiectului U3A, prof.univ.dr.Violeta Pușcașu, o noutate în noul an universitar 2017/2018 este că în măsura în care vor exista cel puțin 25 de doritori, se va înființa o grupă și la Brăila, care își va desfășura activitatea la sediul Facultății de Inginerie și Agronomie, după cum am aflat de la inițiatoarea și coordonatoarea proiectului,

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*