La sfârșitul lunii mai, avem SEMIMARATON!

sPe 28 mai 2017, la Galaţi se va desfășura a IV-a ediţie a evenimentului sportiv de alergat și susţinut cauze umanitare SEMIMARATON OneGym Galați 2017.

Fundația Comunitară Galați, în organizarea căreia are loc al patrulea an consecutiv acest maraton al binefacerii, a dat deja startul înscrierilor.

13 proiecte pentru schimbarea comunităţii

Sub deviza  „Mișcarea antrenează schimbarea!”, SEMIMARATONUL OneGym Galați 2017 va avea loc duminică, pe 28 MAI 2017, în scopul strângerii de fonduri pentru finanţarea a 13 proiecte menite să satisfacă nevoi ale comunităţii.

SEMIMARATON OneGym Galați 2017 aduce împreună alergători, donatori, ONG-uri, companii, angajații acestora, reprezentanți media, grupuri de inițiativă, copii, tineri, familii, instituții administrative pentru a susține mână de la mână proiecte care schimbă în bine comunitatea.

Cauzele pot fi studiate accesând platforma evenimentului sportiv semimaratongalati.ro, la secţiunea CAUZE. Acolo pot fi găsite toate cele 13 cauze propuse anul acesta de organizaţii non-profit din Galaţi şi selectate de Fundaţia Comunitară Galaţi pentru a-şi atrage fonduri pentru implementarea proiectelor propuse.

„Mișcarea antrenează schimbarea!” Fii parte din ea pe 28 mai 2017!

„Traseul”avenimentului este acesta:

  • alegi o cauză pe care vrei să o sprijini,
  • alegi proba de concurs
  • achiți taxa de participare prin care vrei să susții un proiect.

Alergătorii se pot înscrie la una dintre următoarele probe de concurs:

  • SemiMaraton – 21 km, taxa de participare: 75 lei
  • Ștafetă – 3 x 7 km, taxa de participare: 50 lei
  • Cross – 7 km, taxa de participare: 50 lei
  • Cursa populară – 2 km, taxa de participare: 30 lei
  • Cursa copiilor – 350 m, taxa de participare: 30 lei
  • Proba animalelor de companie – taxa de participare: 30 lei.

Noutatea ediției CURSA POPULARĂ TEMATICĂ (cursa la care alergătorii se costumează). Anul acesta este despre implicare, transformare și distracție! Poți alerga costumat în Minion, cu un tutu sau costumat în Batman. Ediția de anul acesta iți provoacă imaginația!

 Plata taxei de participare se poate face:

  • la sediul Fundaţiei Comunitare Galaţi, din Galaţi, Parcul pentru Tehnologia Informaţiei, Strada Portului, Numărul 23, Camera 503
  • prin transfer bancar în contul RO 42 RNCB 0141 1481 4389 0001
  • ONE Gym, sponsor principal al organizarii SEMIMARATONULUI Galați 2017
  • la Daily Pub, partener în organizarea Semimaratonului Galaţi 2017
  • on-line pe site-ul semimaratongalati.ro.

În 2016 evenimentul a adus împreună peste 500 de alergători, peste 900 persoane prezente la eveniment, peste 30.000 lei fonduri strânse pentru susținerea financiară a 16 proiecte înscrise.

Fundația Comunitară Galați susține transformarea comunității, implicând resursele și potențialul uman local.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*