La plajă, în mijlocul Dunării. Nivelul Dunării, în continuă scădere și în zilele următoare

Se repetă situația din vara lui 2015, când se putea face plajă pe bancul de nisip din mijlocul Dunării, natura venind astfel în întâmpinarea dorințelor gălățenilor cărora le place să facă plajă la apă curgătoare, pe nisip, nu la ștrand, pe șezlong.

Pe zi ce trece, bancul de nisip care iese din ape în mijlocul Dunării este din ce în ce mai proeminent și foarte curând va deveni insulă, pentru că debitul și nivelul Dunării sunt în continuă scădere.

Citește și Din apele Dunării apare un banc de nisip. Astăzi patru tineri au ieșit la plimbare pe „plaja” din mijlocul Dunării

Potrivit prognozei Institutului Național pentru Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA) în perioada 19.07.2017 – 26.07.2017, în ceea ce privește debitul și nivelul apelor Dunării în următoarele 7 zile nu vor fi schimbări care să determine o schimbare a situației.

„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în primele două zile ale intervalului până la valoarea de 2.700 metri cubi/secundă, staţionar în următoarele trei zile, apoi în scădere până la valoarea de 2500 mc/s,  situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5350 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în scădere uşoară”, se spune în prognoza INHGA.

La Galați, debitul Dunării va scădea de la 3.530 mc/s la 3.230 mc/s, pe data de 26 iulie, iar nivelul Dunării va înregistra o nouă scădere, de la 111 cm la 90 cm.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*