La „Damen” a avut loc lansarea la apă a noului remorcher – spărgător de gheață al AFDJ

În înnoirea flotei de nave speciale a AFDJ a fost marcată o etapă importantă, la Șantierul Naval „Damen” fiind lansat la apă astăzi remorcherul maritim care va intra în exploatare până la sfârșitul anului.

Recent, directorul AFDJ, Dorian Dumitru, anunța că sunt șanse ca de la iarna viitoare în dotarea regiei să intre un nou remorcher multifuncțional cu clasă de gheață, care poate efectua și operațiuni de spargere a gheții. Potrivit acestuia, în condițiile în care remorcherul „Perseus” va intra în reparații, în iarna 2017-2018, pentru spargerea gheţii, AFDJ se bazează pe navele multifuncţionale „Gheorghieni” şi „Galaţi 3” dar şi pe o navă nouă. „Avem încheiat un contract cu Şantierul Naval Damen Galaţi pentru construcţia unui remorcher multifuncţional cu clasă de navigaţie prin gheaţă spartă, iar până la finele anului va fi livrat. Deci, iarna 2017-2018 o vom face cu noul remorcher dacă Ministerul Transporturilor se va ţine de cuvânt şi ne va da fondurile necesare achitării sale şi cu Gheorghieni şi Galaţi 3”, declara Dorian Dumitru.

Contractul pentru construirea noului remorcher maritim al AFDJ, proiect ASD 2810, a fost semnat pe 12 aprilie 2017 de Pețer de Kiewit, director vânzări pentru Europa de Est și Sud-Est din cadrul „Damen Group” și directorul general al AFDJ, Dorian Dumitru, director general AFDJ Galați.

În premieră, o navă construită la Galați pentru o companie din Galați

Directorul de Afaceri Corporatiste de la Șantierul Naval a declarat cu prilejul lansării remorcherului ASD 2810 că este pentru prima oară când la „Damen” este construită o navă care va intra în exploatare la o companie care are sediul la Galați.  „Ne exprimăm deosebita bucurie și mândrie că șantierul din Galați a fost ales să construiască acest remorcher pentru un client local și sperăm că acesta colaborare să nu se oprească aici ci să continue pe viitor și cu alte proiecte. Această colaborare în premieră este cu atât mai benefică pentru ambele părți, construcția și exploatarea navei realizându-se cu forță de muncă 100% locală ceea ce nu poate constitui decât un avantaj și stimul pentru mediul de afaceri gălățean”, a declarat Florin Spătaru, directorul de Resurse Umane și Afaceri Corporatiste al Șantierului Naval „Damen”.

Din punctul de vedere al directorului general al AFDJ, Dorian Dumitru, acest moment este unul importat în strategia de înnoire a parcului de nave tehnice al companiei naționale. ,,Este un eveniment deosebit pentru noi, deoarece este prima navă remorcher, finanțată de la bugetul de stat, care se construiește după anul 1990. Este începutul unei etape de înnoire a parcului de nave tehnice, astfel încât Administrația Fluvială a Dunării de Jos să poată interveni în cazul producerii unor evenimente de navigație. Ne bucură faptul că această navă se construiește la Galati”, a spus directorul Dorian Dumitru.

O navă cu foarte bune performanțe tehnice

Remorcherul ASD 2810 este un remorcher de manevră maritim – portuar de înaltă performanță, cu un design modern. Nava este proiectată pentru remorcare la cârlig, remorcare cu vinci și operațiuni de împingere. Propulsia navei este asigurată de 2 motoare principale cu pornire electrică și 2 unități de propulsive și guvernare active cu elice cu pas fix în duze, montate la pupa navei. Cu ajutorul acestora, nava atinge o viteză 12.9 noduri și tracțiune la punct fix de 58 tone forță.

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*