Interviu cu Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi: Oraşul de sub oraş, legendă sau adevăr?

djc* Interviu cu Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi

Reporter: Ce ne puteţi spune despre „oraşul de sub oraş”, o legendă al cărei suporter v-aţi declarat acum ceva timp? S-a mai schimbat ceva de atunci?

Marius Mitrof: Cercetând documentele de arhivă despre hrubele gălăţene, acum pot să spun că nu-mi dau seama cât de oraş de sub oraş constituiau aceste hrube. Pentru simplul motiv că am găsit, de exemplu, în arhive documente care arătau, pe la 1883, faptul că majoritatea hrubelor din Galaţi erau săpate direct în pământ, fără căptuşeală din cărămidă. La acea vreme, primarul oraşului dăduse un ordin prin care îi obliga pe toţi deţinătorii de hrube să le căptuşească cu cărămidă, asta din cauză că, datorită unor ploi survenite în acel an, una din hrube s-a umplut de apă şi s-a prăbuşit, prinzând în interior câţiva oameni care se aflau în ea, după ce aveau ei depozitat acolo. Mai mult, după ce s-a dat acest ordin, probabil că toată lumea a început să-şi căptuşească hrubele, însă undeva pe la 1910, am dat iarăşi peste o dispoziţie a primarului din acea perioadă, care decreta ca toţi deţinătorii de hrube care traversează străzile – deci, iată, exista probabil o reţea la acea vreme – să-şi astupe partea de hrubă care traversa strada pe dedesubt. Astfel, hrubele se scurtau şi proprietarii aveau acces doar la porţiunea aceea din curte şi nu mai departe.

De ce s-a dat această dispoziţie? Tot din cauza ploilor, a infiltraţiilor de apă, se produceau prăbuşiri, astfel încât multe case de pe strada Domnească, de exemplu, sau pe strada Virgil Poenaru, actuala strada Basarabiei, se prăbuşeau, antrenând nu numai casele, ci şi conductele de apă pe care urbea se chinuia să le tragă pentru ca locuitorii Galaţiului să aibă apă potabilă şi produceau, fireşte, multe stricăciuni. De asemenea, se întâmplau şi accidente de circulaţie cu puţinele maşini din Galaţi din acea vreme, care se mai întâmplau să cadă în câte o groapă nou-căscată din cauza probuşirii hrubelor.

Reporter: Cam ce păţim noi pe faleză acum.

Marius Mitrof: Exact, dar nu cred că acolo se află o hrubă, probabil că e iarăşi o lucrare de mântuială făcută de curând şi care a produs necazul pe care îl vedem astăzi cu toţii.

Reporter: Până la urmă, aceste hrube de ce au fost construite? Au fost făcute, aşa cum spun legendele, de neguţătorii vremii care îşi plimbau marfa de acolo-acolo sau şi-o depozitau în ele?

Marius Mitrof: Probabil că legendele astea au şi un strop de adevăr, există unele hrube deosebit de spaţioase care permit unui car să treacă prin ele. Într-adevăr, hrubele erau făcute nu numai pentru depozitarea alimentelor pe timp de iarnă sau vară, ştiindu-se că temperaturile din aceste hrube sunt constante în funcţie de anotimpul de afară – dacă este vară, înăuntru este frig, iar dacă este frig afară, înăuntru este cald – ci serveau şi ca mijloc de adăpostire a celor care erau atacaţi, ştiut fiind faptul că Galaţiul a fost o zonă prin care armatele ruseşti, cele turceşti sau tătăreşti treceau pe aici şi fie se confruntau chiar în acest loc, fie în altă parte. Dar când treceau prin Galaţi, aveau grijă fie să dea foc oraşului, fie să treacă prin sabie locuitorii acestuia, să ardă bisericile, casele şi aşa mai departe. Şi atunci, fireşte că locuitorii căutau şi mijloace de a se ascunde, ei nelocuind la ţară, unde s-ar fi putut refugia în păduri.

Reporter: Zona asta de hrube era mai deasă, evident, în actualul centru al oraşului.

Marius Mitrof: Fireşte că da, pentru că nucleul oraşului a fost în zona malului Dunării şi apoi s-a extins, încet, încet, în tot ceea ce vedem astăzi oraşul Galaţi. Plină cu hrube era zona Precistei, biserica fiind pe acel deal, faleză pe vremea aceea unde majoritatea locuitorilor îşi aveau casele în perioada medievală. Practic, oraşul s-a extins într-un ritm susţinut mai ales după primirea statutului de porto-franco, deci după 1837, când a cunoscut o adevărată explozie şi s-a extins pe deal, în oraşul nou – cum îl numise domnitorul Mihail Sturdza, cel care a acordat statutul de porto-franco oraşului nostru. Şi atunci, prin extinderea aceasta, fireşte că cei care şi-au luat terenuri în această zonă şi-au construit şi hrubele, parte din ele ştiindu-le astăzi graţie doamnei Margareta Bălan, Dumnezeu să o odihnească!, care a desenat multe hărţi cu aceste hrube pe care le-a găsit în urma cercetărilor întreprinse pe parcursul vieţii.

Reporter: S-a mai păstrat ceva din aceste hrube la ora actuală?

Marius Mitrof: Unele încă au rămas nedescoperite. Altele sunt conservate şi amenajate de cei care le deţin şi se află într-o stare bună. Iar în cazul unor hrube descoperite în urma unor lucrări ale municipalităţii, s-a căutat să fie repede acoperite pentru a nu fi sistate acele lucrări în vederea cercetării hrubelor. Avem cazul de pe strada Romulus, din spatele Potcoavei de Aur, din Mazepa, unde un locuitor al oraşului Galaţi ne-a sesizat telefonic că s-a descoperit o hrubă. Se punea o reţea de gaze, cred, nu mai reţin, iar până am ajuns noi (într-o jumătate de oră, o oră maxim), hruba era deja astupată, iar ţeava montată şi acoperită cu pământ. S-a lucrat foarte repede, astfel încât n-am mai putut să cercetăm nimic.

Deci, sunt adevărate bijuterii, la majoritatea caselor vechi unde merg în control, monumente istorice majoritatea dintre ele, întotdeauna hruba constituie un loc pe care îl inspectez obligatoriu şi constat cu plăcere că sunt menţinute. Au nişte forme interesante, de multe ori inexplicabile.

Reporter: La Precista a mai rămas ceva? Era biserică fortificată şi cu siguranţă avea şi o reţea subterană.

Marius Mitrof: Absolut. S-au găsit urme nu numai la Precista, ci şi atunci când s-a construit sediul Curţii de Conturi, zonă în care se afla Biserica Sf.Gheorghe, s-au găsit urme de hrubă şi acolo, iar arheologii au conchis că acea hrubă făcea legătură cu cea de la Biserica Precista.

În schimb, legendarul tunel care traversează Dunărea rămâne o simplă legendă. Pentru că faleza a suferit atâtea schimbări în timp, multe hrube s-au distrus în acea zonă. Ar fi fost interesant de studiat la acel moment şi poate că s-ar fi găsit şi acea hrubă despre care s-a creat această frumoasă legendă.

Reporter: În aceeaşi zonă, relativ recent, când Dunărea a scăzut foarte mult, au ieşit la iveală nişte bârne din lemn, urme din ceea ce era odinioară vechiul port al Galaţiului.

Marius Mitrof: Da, iniţial s-a crezut că făceau parte din vechea schelă a Galaţiului de la 1524, când apărea în canoanele lui Soliman Magnificul. Însă, din cercetări s-a conchis că acele bârne din lemn sunt mult mai recente, dacă se poate spune aşa, sunt undeva din a doua jumătate a secolului XIX, când s-a urmărit întărirea cheiului, pentru că Dunărea întotdeauna muşcă din maluri şi distrugea portul, distrugea schela Galaţilor, astfel încât navele nu mai puteau acosta în siguranţă. Şi atunci s-a hotărât întărirea malurilor prin introducerea acestor bârne din lemn, cu un ţesut foarte ingenios, care, iată, fiind ţinute sub apă atâta timp, s-au păstrat şi constituie o mărturie a ce a fost schela Galaţilor odată.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*