În așteptarea apei calde, urmează puțin„ping-pong” cu adrese, comunicate și acuze reciproce între Calorgal și CET

În așteptarea apei calde, urmează puțin„ping-pong” cu adrese, comunicate și acuze reciproce între Calorgal și CET După ce primarul Ionuț Pucheanu a anunțat că nu este de acord ca municipalitatea să se mai implice financiar în relațiile comerciale dintre Calorgal și CET, fie plătind în avans consumurile de abur industrial, fie acoperind pierderile de 90%, în valoare de 3,2 milioane de lei, înregistrate pentru furnizarea apei calde în aprilie, distribuirea apei calde în sistem centralizat depinde exclusiv de conducerile celor două societăți, care sunt semnatarele contractului de producere și distribuire a energiei termice.

Calorgal și Electrocentrale, două părți contractuale care nu mai cum să se înțeleagă

Este mai mult decât evident că sistemul este în blocaj. Decizia CET-ului Electrocentrale nu depinde de administratorul special al societății, Mustafa Sinan, ci de Adunarea creditorilor, în principal Romgaz și Transgaz, care vor pune două condiții: Calorgal să plătească în avans cele 2,4 milioane lei pentru prepararea energiei termice în luna iunie, dar și să achite cele 3,2 milioane de lei, pentru pierderile din aprilie.

Chiar dacă ar avea acești bani în conturile societății, dar probabil că nu îi are, directorul Calorgal, Marian Alexandru, nu va plăti, pentru că nu va avea undă verde de la Consiliul Municipal, nici pentru plata în avans, nici pentru plata pierderilor din aprilie.

În altă ordine de idei, primarul Ionuț Pucheanu a precizat că varianta preparării agentului termic cu abur tehnologic de la combinat, care generează pierderile imense (din cauza decalajului între capacitatea mare a utilajelor combinatului și consumul mic, de 1.500 de gigacalorii – necesarul lunar al Calorgal) nu este prevăzută în reglementările ANRSC și a dat de înțeles că Electrocentrale ar trebui să asigure energia termică prin cogenerare.

Dar cum Electrocentrale nu are CAF-uri de capacitate mică și ar trebui să utilizeze un CAF de 420, de asemenea cu pierderi imense, pe care de această dată ar trebui să și le asume CET-ul, este clar că Adunarea creditorilor la Electrocentrale nu va fi de acord cu asta, preferând varianta în care Consiliul Municipal plătește pierderile prin utilizarea aburului de la combinat. În concluzie, cele două părți nu se vor înțelege nici în această privință.

Se prefigurează un război epistolar: „ping-pong” cu acuzații reciproce

Și cum subiectul ne-furnizării apei calde va deveni în următoarele săptămâni mai impopular decât incertitudinile în legătură cu viitorul sistemului de încălzire centralizată la iarnă, conducerile Calorgal și Electrocentrale se vor strădui să arunce vina una asupra celeilalte.

Vor fi vehiculate cifre, argumente mai mult sau mai puțin tehnice, prevederi legale. La un moment dat, s-ar putea să se vorbească și de faptul că până la urmă, dincolo de pierderile din conductele ciuruite de rugină, cauza principală a blocajului la care s-a ajuns este că sistemul a fost falimentat prin neplata sistematică a facturilor la întreținere. Este o explicație care la Galați a fost abandonată de la intrarea în anul electoral 2016. Ca să nu se sperie electoratul.

Directorul Calorgal, Marian Alexandru, așteaptă răspunsul administratorului special al Electrocentrale, Mustafa Sinan

S-ar putea spune că directorul Calorgal, Marian Alexandru, a furat startul și a deschis ostilitățile cu Electrocentrale într-un moment nepotrivit, duminică la prânz, pentru a-și surprinde adversarul.

Calorgal a emis un comunicat în care precizează că este pregătită, dar și că va face „toate eforturile” pentru a distribui apa caldă, dacă „SC Electrocentrale SA Galați va da un răspuns pozitiv la această a doua solicitare a noastră”.

Cum asistăm deja la „a doua solicitare a noastră”, conducerea Calorgal demonstrând insistență, tenacitate, nerăbdare în rezolvarea unei probleme de interes public, trebuie să consemnăm un prim scor care îi este favorabil: Calorgal – Electrocentrale, 1 – 0.

Iată ce se spune în comunicatul Calorgal:

„Calorgal SA așteaptă ca în zilele următoare să primească un răspuns din partea SC Electrocentrale SA la comanda fermă transmisă la sfârșitul acestei săptămâni, prin care solicităm furnizarea de energie termică pentru asigurarea apei calde de consum consumatorilor branșați la sistemul de alimentare cu energie termică din municipiul Galați.

Comanda de furnizare a energiei termice prevede o cantitate de 7.370 de  gigacalorii pe care SC Electrocentrale SA ar urma să o producă și care este necesară pentru ca societatea noastră, în calitate de beneficiar captiv, să poată produce apa caldă menajeră, până în luna octombrie 2017.

Cantitatea de 7.370 de gigacalorii a fost calculată având în vedere înregistrările contorilor montați în punctele termice cât și cantitățile facturate în intervalul iunie – octombrie 2016.

În aceste circumstanțe, asigurăm consumatorii, publicul și autoritățile locale că facem toate eforturile pentru ca, în cazul în care SC Electrocentrale SA Galați va da un răspuns pozitiv la această a doua solicitare a noastră, să reluăm distribuirea de apă caldă menajeră în cel mai scurt timp de la reînceperea producției de agent termic în instalațiile care aparțin Electrocentrale SA”.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*