În amfiteatrele „Universității Vârstei a 3-a”, 175 de studenți cu vârste între 55 și 85 de ani

În Aula Campusului de pe strada Carnabel a Universității „Dunărea de Jos” a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2017/2018 la „Universitatea Vârstei a Treia”, la cursurile din acest an fiind înscriși 175 de studenți cu vârste între 55 și 85 de ani. Este al doilea an universitar în care la Galați sunt organizate cursuri pentru studenții seniori, proiectul unic în universitățile de stat din România fiind preluat după un model care funcționează la Universitățile din Toulouse și Nantes, din Franța.

Un fost împiegat de mișcare student la Drept, Medicină și Inginerie

Printre cei care au pășit cu emoție pragul Aulei se află mulți seniori care nu au avut posibilitatea ca la tinerețe să își continue studiile, fie din cauză că familiile lor erau prea sărace și nu îi puteau susține financiar ca să urmeze liceul și universitatea, fie că aveau probleme cu „dosarul”, pentru că în anii 50 înscrierea la facultate le era interzisă copiilor de „mici burgheji” sau chiaburi. Unul dintre aceștia este Gheorghe Dobrică, în vârstă de 84 de ani, fost impiegat de mişcare, care din lipsa banilor nu a putut să facă facultatea în tinereţe, dar i-a plăcut să înveţe și a venit pentru al doilea an la cursurile „Universității Vârstei a 3-a”, ca să facă ce nu a reușit la tinerețe. „Eu am fost şi anul trecut pentru că vreau să învăţ carte, mi-a plăcut cartea. Voi urma acum Dreptul, Medicina, Ingineria, sunt cinci specialităţi la care merg”, a declarat Gheorghe Dobrică.

Proverb japonez: „Când vei înceta să înveți, vei începe să îmbătrânești”

Printre noii „boboci” s-a aflat  și Mihaela Popa, o fostă ingineră, astăzi în vârstă de peste 70 de ani, care își amintește că în urmă cu 56 de ani era studentă și învăța în sălilele aceleiași clădiri a universității.„Sunt în prima zi de școală academică, într-o clădire în care eu am fost studentă acum 56 de ani. Îmi amintesc că la un curs îmi înghețase mâna pe creion, că era foarte frig și atunci am luat notițe cu mănușile. Am fost studentă a acestei universități la Facultatea de Chimie Alimentară. Am devenit ingineră, am practicat ingineria, dar după 5 ani am devenit profesoară.

Eu voi veni în fiecare an la Universitatea Vârstei a 3-a, pentru că îmi place proverbul pe care l-am descoperit de curând, un proverb japonez care spune ”Când vei înceta să înveți, vei începe să îmbătrânești”. În acest an voi învăța la aceleași obiecte, cu o singură excepție, am schimbat Medicina, pe care am făcut-o anul trecut, cu Ingineria, care este meseria mea de bază”, ne-a declarat Mihaela Popa.

Un fost subofițer își reia studiile la 50 de ani după ce fusese nevoit să le întrerupă

Printre studenți se află și Aghelache Catană, de 85 de ani, fost subofițer în Armată, care din cauza carierei militare a fost nevoit să își întrerupă studiile liceale în 1967, fiind mobilizat când a fost conflictul armat între Israel și Egipt. Aghelache Catană își continuă studiile după exact 50 de ani. „Nu am avut cum. Eu am fost la o unitate de vânători de munte de la Oravița, care era unitate de intervenție. Dacă nu murea Stalin, începea războiul cu Tito. Când a murit Stalin, unitatea mea s-a desființat și am fost mutat la Galați. Aici m-am înscris la Liceul Teoretic, unde am învățat trei ani, 1965, 1966, 1967. În 67, a fost războiul dintre Israel și Egipt și a venit comandantul și m-a luat, am întrerupt studiile, n-am avut posibilitatea să termin liceul. Acum am posibilitatea să continui studiile.

M-am înscris la Istorie, Filologie și Teologie, Nutriție și Inginerie Alimentară și Economie și Relații Internaționale. Nu sunt multe, pentru că eu nu am avut posibilități să studiez. Știți cum au venit cursurile astea la mine? Ca o mană cerească, pentru că eu am vrut să învăț, dar nu am avut posibilități”, spune fostul militar.

„Universitatea Vârstei a 3-a” – o stare de spirit

Coordonatoarea proiectului, declarat prof.univ. dr. Violeta Pușcașu, prodecanul Facultății de Științe Sociale și Politice din cadrul Universității „Dunărea de Jos” spune că „s-a creat o stare de spirit în jurul acestei școli cu totul aparte: Universitatea Vârstei a 3-a a creat o stare de spirit care este o construcție ce se edifică la prezentul continuu, ca urmare a implicării a două categorii mari de actori. Pe de o parte, studenții seniori, pe de altă parte cea de a doua categorie, a profesorilor universitari, a lectorilor, cei care au înțeles că dăruind, benevol, câteva ore din timpul lor, contribuie, practic, la zidirea celei importante cetăți ideale, a polisului perfect, în care oamenii sunt atenți la nevoia aproapelui. Anul acesta avem 175 de studenți”.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*