Gelu Duminică, directorul Fundaţiei „Împreună”: „Sunt atât de mulţi romi pe care societatea nu îi vede ca fiind romi!”

Gelu DuminicaReporter: Cine este Gelu Duminică?

Gelu Duminică: În primul rând, sunt copilul părinţilor mei, care au fost nişte romi, simpli, din Galaţi. Sunt produsul educaţiei, ambiţiilor, muncii, suferinţei şi încrâncenării lor. În al doilea rând, sunt fratele, unchiul, vărul, nepotul etc. al celor din familia mea, fără de care nu aş fi fost nimic. În al treilea rând, sunt prietenul prietenilor mei, cei care m-au sprijinit, ajutat şi sfătuit atunci când am avut nevoie. Nu în ultimul rând, sunt soţul superbei mele soţii, cea care a stat „în umbră”, conştientă fiind că orice reuşită de-a mea este pe jumătate a ei. Simplu, sunt un (r)om ca toţi ceilalţi „invizibili” pentru societatea românească.

Reporter: Te numeri printre romii care au reuşit în viaţă. Care este povestea ta?

Gelu Duminică: Nu e una deosebită, chiar dacă mi-ar plăcea să fie aşa. Ambiţia părinţilor mei, un grup de suport (prieteni) superb, profesori foarte buni care au crezut în potenţialul meu şi eu, care am răspuns la stimulii lor. În rest, „reţeta” e condimentată cu lipsuri materiale, muncă, discriminare, nervi şi lacrimi când simţeam că sunt nedreptăţit, lucruri care m-au făcut să înţeleg mult mai bine ce eram învăţat de tatăl meu şi anume că, „pentru a reuşi în viaţă, un ţigan trebuie să muncească de două ori mai mult decât un român”. Nu ştiu dacă am reuşit ceva extraordinar. Ştiu, însa, că iubesc din tot sufletul tot ceea ce fac.

Reporter: Ceea ce faci acum – ţi-ai dorit dintotdeauna, sau aşa a fost conjunctura?

Gelu Duminică: Nicidecum. Când eram mic, îmi doream să mă fac arheolog. Eram fascinat de povestirile istorice şi de profesorul pe care îl aveam în şcoala generală, dl profesor Cobzaru, care făcea ca orice oră de istorie să fie o aventură în lumea eroilor antici în care tu erai participant activ. Citeam mult şi, cu cât citeam, cu atât iubeam mai mult acea lume. După aceea a urmat liceul, şi un alt profesor, dna Bujoreanu, mi-a deschis ochii asupra a ceea ce înseamnă ştiinţele socio-umane, în speţă asistenţa socială şi sociologia. Aşa că, din clasa a X-a, am hotărât că asta este pentru mine. După mai multe încercări, eşuate, de a trece examenul de admitere la facultate s-a produs „minunea” şi am fost admis la Facultatea de sociologie şi asistenţă socială (1998).

În cadrul facultăţii, fiecare student trebuie să aibă activităţi de practică, lucru care presupune ca tu trebuie să iei contact cu „problemele reale” pe care oamenii aflaţi în nevoie le experimentează. Dacă în anul I de studiu am ales să fac practică în instituţii publice, în anul II am ales să vin în mediul asociativ. Numele fundaţiei noastre mi-a plăcut – Fundaţia Agenţia de dezvoltare comunitara „Împreună” (citisem despre conceptul de dezvoltare comunitară şi eram fascinat de ceea ce presupune împuternicire), aşa că am ales să îmi fac stagiul de practică aici. A fost dragoste la prima vedere, aş putea sa zic, aşa că, uite, se fac 15 ani de când suntem ÎMPREUNĂ!

Reporter: La ce proiect lucrezi acum?

Gelu Duminică: Sunt multe, însă poate cel mai mare e cel prin care încercăm să convingem Guvernul României să aloce resursele necesare racordării la reţeaua de apă potabilă a comunităţilor fără apă. Ştiaţi că 30% din populaţia României, nu mediul rural, nu are apă potabilă? Asta înseamnă peste 3.000.000 de oameni! Mie mi se pare inimaginabil ca guvernul să dea bani, mulţi, pentru construcţia de biserici în condiţiile în care sute de copii trebuie să folosească toaletele din spatele şcolii. Sunteţi conştienţi că pentru milioane de români apa este un lux? Şi că noi nici măcar un deget nu ridicăm pentru acei oameni? Ei bine, noi zicem că trebuie să facem tot ce ne stă în putere să le arătăm politicienilor că e nevoie să aibă în vedere problemele reale ale oamenilor. După cum vedeţi, nu vorbesc de etnii aici, pentru că setea sau boala cauzate de slaba calitate a apei nu au culoare. Cu toate acestea, principalul meu proiect este credinţa că fiul sau fiica mea, atunci când îi voi avea, trebuie să trăiască într-o lume mult mai bună decât cea de acum: o lume în care a fi altfel (rom, gay, pentiscostal, ateu, femeie etc.) nu înseamnă că eşti inferior. Pentru asta lucrez, alături de colegii mei, zi de zi.

Reporter: Cât de mult reuşiţi să îi convingeţi pe romi să renunţe la căsătoriile între copii şi mai ales să-i faceţi să se aplece spre învăţătură?

Gelu Duminică: Să ştiţi că mulţi merg la şcoală şi se căsătoresc la vârste „normale”, însă ei sunt „invizibili” pentru societate. Eu m-am căsătorit la 23 de ani şi am fost la şcoală vreo 20 de ani, şi ca mine sunt mult mai mulţi decât cei care se căsătoresc de copii. Ceea ce fac cei din urmă, însă, e atât de vizibil pentru societate, încât pare că toţi facem asta. Ca o cifră statistică, doar 2% din populaţia romă din România practică ceea ce se numeşte „căsătoria timpurie”. A nu se înţelege că încerc să caut o scuză pentru cei care fac acest lucru, însă trebuie să atrag atenţia asupra unor chestiuni care ţin de corectitudine, şi anume că astfel de practici adverse (concubinajul între minori) sunt o realitate şi în mediul rural sărac românesc şi că accesul la educaţie de calitate a devenit, din păcate, o problemă naţională.

Ce facem noi: oferim modele de urmat copiilor care au nevoie de cineva care să le demonstreze că se poate; tineri (romi) care au reuşit să învingă în bătălia cu limitele puse în calea lor (sărăcie, discriminare, marginalizare etc.) şi care acţionează ca şi mentori pentru cei mai mici (http://cevreisafacicandestimare.agentiaimpreuna.ro/, http://agentiaimpreuna.ro/?page_id=1527)

Dăm mesajul pe înţelesul comunităţilor, prin filme şi muzică

(http://cevreisafacicandestimare.agentiaimpreuna.ro/download/).

Stăm de vorbă cu mii de copii si părinţi, mergând la ei acasă şi în comunitate. Îi învăţăm să viseze că pot deveni orice dacă îşi doresc şi muncesc suficient de mult.

Reporter: Ce mesaj aveţi pentru cei care nu  vă susţin punctul de vedere?

Gelu Duminică: Că nu suntem singuri şi că facem ceea ce trebuie. Chiar dacă nu e uşor şi uneori e frustrant să vezi că paşii pe care îi facem sunt atât de mici încât uneori par invizibili, noi trebuie să continuăm şi să câştigăm prieteni ai muncii noastre.

Reporter: Din păcate, discriminarea încă este o problemă „fierbinte”. Te-ai simţit vreodată discriminat?

Gelu Duminică: De mii de ori şi încă o simt uneori. Eu ştiu că pentru mulţi nu voi putea fi decât un „ţigan deştept”. De mult ori aud „dacă toţi ţiganii ar fi ca tine, ce bine ar fi!” din gura unor oameni care se consideră promotori ai nondiscriminării. Lor, şi celor care gândesc în acest fel, le spun ca o astfel de gândire nu arată decât cât de adâncă e prejudecata în sufletul lor. Sunt atât de mulţi romi pe care societatea nu îi vede ca fiind romi (fie că este vânzătorul din piaţă, şoferul de autobuz sau medicul care te consultă) încât te întrebi dacă pentru a fi perceput ca rom trebuie neapărat să fii infractor? Eu am trecut prin de toate: de la stat în ultima bancă la şcoală până la primit bătaie pe stradă; de la profesori care vituperau mostre de rasism pur (de genul „prost a fost Antonescu că nu i-a omorât pe toţi”) până la doze soft, de genul „Gelu, nu era vorba de tine”. De la fete care nu doreau să aibă o relaţie de prietenie cu mine pentru că eram ţigan, până la refuzul accesului în discotecă, în Galaţi. Nu ştiu care a fost/este mai dureroasă! Ştiu, însă, că fiecare a lăsat o mică urmă în sufletul meu… Am avut, însă, parte şi de profesori minunaţi, prieteni adevăraţi, fete superbe care mi-au arătat că aşa cum au existat deţinători de sclavi, au existat şi aboliţionişti. Şi eu prefer să îi glorific pe cei din urmă.

Reporter: Ce le transmiţi celor care încă mai fac diferenţe între români şi ţigani?

Gelu Duminică: Că sunt idioţi. Ştiu că sună dur, însă altceva nu pot să le spun.  Şi acelaşi lucru, şi celor care fac diferenţe între femei şi bărbaţi, creştini şi musulmani, heterosexuali şi homosexuali etc.. Diferenţele sunt pentru idioţi. Trebuie să valorizăm fiecare individ în parte, iar lucrurile care ne diferenţiază trebuie tratate ca un plus pe care îl avem la îndemână şi nicidecum ca un handicap.

Reporter: Ţi-a fost vreodată ruşine că eşti rom?

Gelu Duminică: Nicidecum. Am fost învăţat de mic să fiu extrem de relaxat cu ceea ce sunt, inclusiv cu etnia pe care o am. Ar fi fost şi greu să zic că sunt suedez, că sunt orice, numai blond cu ochi albaştri nu. Nu ştiu să fiu altceva decât rom.

Reporter: De când eşti directorul Fundaţiei „Împreună”, ai reuşit să mai schimbi mentalitatea oamenilor vizavi de ceea ce înseamnă rom cu adevărat?

Gelu Duminică: Habar nu am. Ştiu, însă, că încerc să fac asta zi de zi. Dacă e să mă iau după cei care ne susţin cauza îmbrăţişând discursul nostru, pot să afirm cu tărie că suntem mult mai mulţi în fiecare zi. Iar acest lucru nu face decât să îmi arate că avem speranţa ca lumea de mâine să fie mai bună decât cea de azi.

Reporter: Care este cea mai mare împlinire (profesională, personală) pe care o ai?

Gelu Duminică: Familia mea. Când văd privirea mamei mele, mă simt ruşinat şi bucuros: ruşinat că de multe ori i-am făcut atât de multe greutăţi şi bucuros pentru că ştiu că e mândră de cum m-a crescut!

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

2 Comments

  1. ce orientare politica ?
    asi vrea sa discutam de spre un subiect f important
    piatra neamt

  2. un trecator says:

    Doar oamenii fara creier nu vad ca sunt diferente intre „femei şi bărbaţi, creştini şi musulmani, heterosexuali şi homosexuali etc.”. Diferenţa este tocmai ceea ce ne face ce suntem. Diferenta intre romani si tigani e clara si nu poate fi ignorata.
    Se plang tiganii ca li se spune tigani si ca sunt „discriminati” (desi eu nu am vazut tigani discriminati in Romania) dar acei care se plang nu au facut nimic pentru a elimina cauza diferentierii. Cand vorbim de o multime ei vorbesc de individ desi sunt parte a multimii. Spun ca tigan e peiorativ fara a trata cauza comportamentala pentru care a devenit peiorativ. In Europa deja rom/rrom e peiorativ tragand si numele de roman dupa el. Peste 10 ani vor inventa alt cuvant in locul celui de rom care cuvant va deveni peste alti 10 ani peiorativ la randul lui. Daca un roman fura o paine este automat trimis la puscarie. Punct. Daca un figan fura jumatate de Europa automat sar unii si altii ca e discriminat, ca nu i s-a asigurat o educatie, ca de vina e Mircea cel Batran sau poate Timur Lenk si sigur romanii in general. Acuma ce, ar vrea sa uitam ca tiganii fura pentru ca un tigan a devenit om de stiinta?
    Stiu, stiu, se vor gasi 2 tigani savanti sau muzicieni care sa arate cu degetul: uitati mentalitatea majoritatii! Poate ca ar fi timpul sa va treziti pentru ca mentalitatea majoritatii este doar o reflectie a actiunii seculare a minoritatii.

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*