Gălățenii pot afla de pe mobil când vine autobuzul în stație. Campanii Transurb pentru îmbunătățirea transportului local

Începând din acest week-end, societatea de transport local Transurb SA are un nou site, care le oferă gălățenilor posibilitatea de a afla în timp real date despre graficele de circulație ale mijloacelor de transport pe traseele care îi interesează, accesând adresa www.transurb-galati.com de pe telefonul mobil sau smartphone.

„Dăm în folosință noul site al societății noastre transurb-galati.com, un site care îmbină noua identitate vizuală a Transurb cu exigenţele mediului online actual. Noul site va putea fi accesat de pe orice tip de terminal, mobil sau fix, cel mai important aspect, pe lângă cel prezent, fiind că la orice oră în orice staţie călătorii vor putea afla când vine autobuzul, la ce oră, accesează direct de pe mobil, smartphone, tabletă graficul de transport şi se va putea orienta la ce oră ajunge în staţia respectivă autobuzul sau tramvaiul”, ne-a declarat directoarea Transurb SA, Genica Totolici.

Potrivit acesteia, sistemul de informare cu privire la graficele de transport prin intermediul cartolinelor cu graficele de circulație a fost preluat de la Sibiu și a fost realizat în cadrul societății, în scopul de a le oferiri utilizatorilor transportului în comun date despre graficele de transport. „Graficele pe care le avem în momentul de față în stațiile de autobuz și tramvai, un subiect sensibil pentru că au fost critici la adresa lor, au fost o soluție simplă și rapidă prin care să informăm călătorii, în general pe cei care nu au internet și telefoane inteligente. Este de datoria noastră să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a informa corect și la timp călătorii”.

Campania „Vorbește cu directorul Transurb”, pentru ca gălățenii să vină cu propuneri de îmbunătățire a transportului local

Noul site al Transurb a fost realizat de angajații societății și a preluat sloganul mai vechi al societății, „Noi punem Galațiul în mișcare din 1895”.

Odată cu noul site este lansată și o nouă cale de dialog între conducerea Transurb și utilizatorii transportului în comun: „Pentru o mai bună relaționare între gălățeni și societatea noastră, am deschis campania ”Vorbește cu directorul Transurb” ca să vedem ce putem îmbunătăți pentru cetățean. Gălățenii vor putea să trimită sesizări și propuneri, cât mai multe propuneri, atât pe adresa mea de mail, cât și pe pagina de Facebook a societății. Acest lucru ne va permite o comunicare mai rapidă și mai eficientă și va facilita rezolvarea tuturor situațiilor semnalate.

M-am gândit la această campanie și cred că va fi binevenită, pentru că pe pagina mea de Facebook, pe pagina mea personală, îmi scriu cetățenii orașului și eu le răspund, dar ca să fie o mai mare deschidere am considerat că este necesar să lansăm această campanie pe pagina Facebook a Transurb-ului și pe adresa mea de mail de la Transurb”, a adăugat directoarea Transurb.

Campania „Eu urc prin față”, pentru descurajarea călătorilor frauduloși

În scopul diminării numărului călătorilor care circulă cu mijloacele Transurb fără bilet sau abonament, de la 1 decembrie va fi demarată campania „Eu urc prin față”, un sistem preluat de asemenea de la Sibiu, dar care este utilizat și în transportul în comun din marile capitale occidentale.

„Vom îndruma ca toți călătorii urce pe uşa din faţă, de la şofer şi să coboare pe la uşile din spate, iar în felul acesta, călătorii să poată să îşi arate legitimaţia de călătorie la conducătorul auto sau dacă nu deţine, să cumpere un bilet de la şofer pe care va urma sa îl composteze. Dar și să îl composteze, nu să stea cu el în mână, să aștepte controlul. Campania se da desfăşura timp de o săptămână, vom avea diferite inscripţionări pe autobuz şi pe uşă să vadă şi călătorii că urcarea se face pe uşa din faţă. Campania este pentru a-i descuraja pe călătorii frauduloşi, Noi am mai avut o astfel de campanie şi acum doi ani, dar călătorii nu s-au adaptat acestui  sistem de urcare pe ușa din față”, a mai precizat Genica Totolici.

Prin cele 4 echipe de control ale societății de transport sunt depistați lunar aproximativ 170 -180 de persoane care circulă fără bilet sau abonament. „Din evidenţele noastre, pe baza proceselor verbale pe care le eliberăm în mijloacele de transport public în comun, sunt aproximativ, în medie, 170-180 de călători frauduloşi, pe lună, care primesc procese verbale de contravenție. În rest, în cazul celorlaţi, că sunt mai mulţi călători frauduloşi, care nu pot fi identificaţi, controlorii apelează la Poliţia Locală și încercăm să identificăm călătorii frauduloși.

Din păcate, controlorii noștri nu pot identifica persoanele fără bilet, pentru că nu avem acces la baza de date, așa că dacă găsim un călător fraudulos care refuză să se legitimeze nu prea avem ce să-i facem, întrucât nici nu avem voie să reținem persoana. Avem un protocol de colaborare cu Poliția Locală, în sensul că instituția trimite un agent, dacă facem cerere, într-o anumită zi, pe o anumită acțiune. De asemenea, dacă sunt incidente în autobuze putem să cerem sprijinul Poliției Locale. Totuși modalitatea de lucru este greoaie și ar fi mult mai util ca fiecare echipă de control să fie însoțită de un polițist local”, a mai precizat directoarea Transurb.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

One Comment

  1. Apropo de Sibiu un abonament la Sibiu costa 65 de lei, la Bucuresti pe toate liniile 50 de lei la Galati cu 80% mai mult ?! ce ziceti? Dar si primele conducerii Transurb sunt pe masura, nu ? Ca vorba aia vine si la ei Sf. Craciun !!!

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*