Flăcările au mistuit și restaurantul din Bariera Traian. În sprijinul pompierilor de la ISU Galați acționează și 6 echipaje de la ArcelorMittal și de la ISU Brăila și Vrancea

UPDATE ora 24.00. Deocamdată, nu se știe cât de poluat este aerul din oraș

Reprezentanții Agenției de Protecția Mediului Galați au intrat în alertă, pentru că fumul gros poluează aerul, dar potrivit directoarei APM Galați, Carmen Sandu, datele oferite de cele 4 stații de măsurare a calității aerului din Galați nu sunt relevante pentru determinarea gradului de poluare.

ORA 23.00

Flăcările care au cuprins depozitul de mase plastice s-au extins şi la acoperişul restaurantului „Imperial House” amenajat în atelierele fostei întreprinderi Textila SA Galați de pe strada Prelungirea Traian, care se pare că a fost făcut scrum, rămânând în picioare numai structura de rezistență.

O parte din structura depozitului de mase plastice s-a prăbușit, însă incendiul este la fel de puternic.

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați acționează și 3 autospeciale de la Compartimentul de Stingere a Incendiilor de la combinatul ArcelorMittal, două autospeciale de la ISU Brăila și una de la ISU Vrancea.

„Incendiul s-a extins şi la acoperişul restaurantului din vecinătate. Nu au fost persoane evacuate pentru că nimeni nu era în interior, dar au fost scoase mai multe bunuri. Sunt aici şi trei maşini de la CSI de la Combinat şi s-au chemat în sprijin şi colegi din Vrancea şi Brăila”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

Dată fiind intensitatea cu care arde volumul de mase plastice topite nu este exclus ca incendiul să se manifeste intens pe parcursul întregii nopți.

UPDATE ora 24.00. Deocamdată, nu se știe cât de poluat este aerul din oraș

Reprezentanții Agenției de Protecția Mediului Galați au intrat în alertă, pentru că fumul gros poluează aerul, dar potrivit directoarei APM Galați, Carmen Sandu, datele oferite de cele 4 stații de măsurare a calității aerului din Galați nu sunt relevante pentru determinarea gradului de poluare.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*