După „vaporetto” pentru croaziere, Spat Yard Galați a livrat Primăriei Timișoara și o navă de patrulare pentru Poliţia Locală

Spat Yard Galați, firmă specializată în construirea de ambarcațiuni pentru agrement și pescuit și nave de pasageri a livrat anul trecut Primăriei Timișoara 7 „vaporetto” pentru transport public de persoane pe Bega.

Municipalitatea timișoreană a fost atât de mulțumită de calitatea celor 7 „vaporetto” încât a mai comandat la Spat Yard și o șalupă de patrulare pentru  Poliţia Locală Timişoara cu care de luni patrulează pe Canalul Bega pentru a monitoriza evenimente negative cum ar fi copaci căzuţi în apă, obiecte de mari dimensiuni care blochează navigarea altor ambarcaţiuni şi stadiul investiţiilor din zonă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale Timişoara, şalupa a intrat în exploatare după ce un număr de cinci poliţişti locali din cadrul Biroului Patrulare Navală au participat la cursul de iniţiere şi au susţinut examenul de permis pentru a putea naviga. De asemenea, şalupa a obţinut toate aprobările necesare pentru a-şi putea desfăşura activitatea de patrulare.

„Poliţiştii locali patrulează cu şalupa în două schimburi, după-amiaza şi noaptea, şi au început deja să monitorizeze aspectele negative precum copaci uscaţi căzuţi în apă, PET-uri, obiecte de dimensiuni mari aflate pe luciul apei care periclitează circulaţia în scop de divertisment a altor ambarcaţiuni sau conferă un aspect inestetic peisajului edilitar”, se arată în comunicat, în care se mai precizează că „Poliţia Locală Timişoara este prima din ţară care are în dotare o şalupă cu care patrulează pe apă”.

Ambarcaţiunea a costat 130.840 de lei, preţ care include TVA, fiind cumpărată de la firma Spat Yard din Galaţi.

Transport public de persoane pe Bega, cu 7 „vaporetto” construite la Galați

Timișoara este primul oraș din România în care, după modelul de la Paris, Amsterdam, Bruges și alte mari orașe europene, a fost introdus transport public de persoane pe apă, cu 7 „vaporetto” construite la Spat Yard Galați.

Vaporașele au fost construite pentru Primăria Timișoara în cadrul unui proiect cu finanțare europeană pentru reabilitarea și amenajarea  malurilor râului Bega, și care includea și înființarea unui program de croaziere pe Bega. Licitația a fost câștigată de firma Spat Yard Galați cu o ofertă de 6,9 milioane de lei fără TVA, adică de aproximativ un milion de lei pentru o ambarcațiune.

Un „vaporetto” are lungimea de 12 metri, lățimea de 4,9 metri și o capacitate maximă de 50 de pasageri. Nava are o punte deschisă și un salon acoperit pentru pasageri și este dotat cu instalații de climatizare, audio, etc și facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Fiecare ambarcațiune este condusă de o echipă formată dintr-un marinar și un motorist.

Spat Yard SRL a preluat know how-ul și specialiștii Spat SA

Spat Yard SRL Galați a preluat experienţa şi know how-ul, inginerii și tehnicienii de la fosta societate Spat SA, fondată de Mihai Mihail, cu experiență în construirea de ambarcațiuni pentru agrement şi nave mici.

În 2004, Spat SA a construit, în colaborare cu specialiștii de la Icepronav „Pânzarul Moldovenesc”, o construcţie integrală din lemn, corabie replică a celor din flota domnitorului Ştefan cel Mare, care în cadrul probelor de mare efectuate pe Marea Neagră a rezistat unei furtuni de gradul 5.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*