DECLARAREA JUDECĂTOREASCĂ A MORȚII UNEI PERSOANE

Diana GramaÎn cazul în care o persoană este dispărută și există indicii că ar fi încetat din viață, aceasta poate fi declarată decedată prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puțin doi ani de la data ultimelor informații din care să rezulte că era în viață.

Legea prevede și două cazuri speciale: când cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundaţiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă situație care ar presupune decesul, poate fi declarat mort dacă au trecut cel puţin 6 luni de la data evenimentului în care a avut loc dispariţia. A doua conjunctură specială: când se cunoaște cu siguranță că decesul s-a produs, deşi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui termen de la dispariţie.

Citeşte şi:

PUNEREA SUB INTERDICȚIE JUDECĂTORESCĂ – PROCEDURA DE SOLUȚIONARE A CERERII

ORDINUL DE PROTECȚIE: EXCEPȚIE DE NECONSTITUȚIONALITATE

ORDINUL DE PROTECȚIE. CALEA LEGALĂ DE LUPTĂ ÎMPOTRIVA VIOLENȚEI DOMESTICE

Procedura de soluționare a declarării judecătorești a morții

Demersul de declarare judecătorească este inițiat printr-o cerere adresată judecătoriei de care aparține localitatea de la ultimul domiciliu cunoscut al persoanei în cauză. După primirea cererii, completul de judecată va solicita autorităților locale și organelor de poliție informații cu privire la persoana dispărută și va dispune afișarea cererii de declarare judecătorească a morții la sediul primăriei și al instanței, precum și într-un ziar de largă circulație, cu invitația ca orice persoană să comunice datele pe care le cunoaște cu privire la cel dispărut. Tot ca măsură preliminară judecății, dacă în patrimoniul persoanei există bunuri imobile, instanța va dispune notarea cererii de declarare judecătorescă a morții în cartea funciară.

Termenul de judecată se va fixa după două luni de la publicarea cererii, iar persoana a cărei moarte se cere a fi declarată va fi citată printr-un ziar de largă circulație. Totodată, se va numi un curator pentru aceasta, în vederea respectării drepturilor procesuale. Judecata se face cu participarea procurorului.

Hotărârea pronunțată de instanță în condițiile arătate este nulă în cazul în care persoana declarată decedată este în viață. Cererea de constatare a nulității hotărârii trebuie depusă de către persoana în cauză la judecătoria care a pronunțat soluția.

Avocat DIANA ALEXANDRA GRAMA

Baroul Galați

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*