„CONSILIEREA SI ORIENTAREA – suport în facilitarea accesului la educație, formare și piața muncii” – un proiect ERASMUS + Strategic, la final

Evenimentul „CONSILIEREA ŞI ORIENTAREA – suport în facilitarea accesului la educație, formare și piața muncii”, din cadrul proiectului FAIRGUIDANCE – finanțat prin programul Erasmus+ Strategic, s-a desfăşurat la Galaţi astăzi, 29 august 2017.

Aplicantul proiectului este TTG TEAM TRAINING Tübingen GmbH – Germania, iar partenerii au fost Ministerium für Kultus, Jugen und Sport Baden-Württemberg – Germania (Ministerul Educatiei, Tineretului & Sportului din Baden-Württemberg), AJOFM Galati, Asociația Multifuncțională Filantropică Sfântul Spiridon – Galați, Universitatea Angel Kanchev din Ruse – Bulgaria, Sdruzhenie Teritorialna Organizatsia Nauchno-Tehnicheskite Spetsialisti – Bulgaria (TOR), Diakonisches Werk der evangelischen Kirche in Württemberg e.V-Germania., Asociația Ecumenică a Bisericilor din Romania- AIDROM.

Proiectul a urmărit sa stabilească o ofertă mai largă de orientare și formare pentru persoanele defavorizate din țările participante prin intermediul unui transfer de inovare și dezvoltarea unui program de instruire în vederea oferirii unei consilieri adecvate persoanelor cu o calificare redusă sau persoanelor dezavantajate din punct de vedere educațional, economic și social, oferindu-le perspective mai bune de integrare în muncă și societate. Proiectul este complementar Strategiei pentru regiunea Dunării a UE, care are ca scop consolidarea cooperării bilaterale și multilaterale transfrontaliere în regiunea Dunării.

Persoanele vizate de activităţile proiectului au fost șomeri, șomeri de lungă durată, tineri, persoane fără studii sau cu nivel redus de studii, persoane fără calificare, persoane marginalizate, persoane din mediul rural/localități izolate, persoane de etnie romă, tineri din centrele de plasament, victime ale traficului de persoane sau delincvenței juvenile, consum de droguri, imigranți.

Evenimentul de diseminare a reunit instituțiile/ universitatile/ organizațiile/ furnizorii de formare/ departamentele de consiliere/ asistență socială/ psihologi cu rol important în sfera consilierii profesionale și a consilierii în carieră, precum și în integrarea persoanelor dezavantajate.

În cadrul evenimentului s-au prezentat cele mai importante rezultate ale proiectului: Manualul de consiliere Fairguidance și portalul e_learning utile perfecționării specialiștilor din domeniul consilierii și orientării, instrumente de lucru actualizate și integrate contextului european destinate integrării grupurilor țintă mai sus menționate.

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*