Cinstirea sfintei icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa“. Icoana pictată la Muntele Athos, se află la Galați din 1898

Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi şi-a sărbătorit cel de-al doilea hram – „Cinstirea sfintei icoane «Prodromiţa» de la Muntele Athos“ – sfânta icoană fiind oferită acestei biserici de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian în iulie 2013.

Hramul a debutat în ajunul sărbătorii la Catedrala Arhiepiscopală, unde Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Acatistul Maicii Domnului înaintea icoanei „Prodromiţa“. Credincioşii și tinerii absolvenţi ai Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” s-au închinat cu evlavie înaintea sfintei icoane „Prodromiţa“. În continuare, Icoana a fost purtată în procesiune de la Catedrala Arhiepiscopală până la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Galaţi, care o are ca ocrotitor ceresc. Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit slujba Privegherii şi Acatistul Maicii Domnului „Prodromiţa“.

Povestea aducerii la Galați a Sfintei icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos

În anul 1863, după minunea zugrăvirii miraculoase din târgul Iaşilor a chipului Maicii Domnului şi al Dumnezeiescului Fiu, în drum spre Sfântul Munte Athos, sfânta icoană s-a oprit în multe biserici din Moldova, pentru ca, în final să ajungă în portul de la Galaţi, unde a rămas pentru o zi şi o noapte, în biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

În această biserică s-a petrecut minunea care este arătată în condacul şi icosul 6 din Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa: un zugrav necredincios a căutat să oprească poporul evlavios de la cinstirea icoanei şi, în acea clipă, icoana s-a întunecat. Zugravul s-a îngrozit când a văzut că Maica Domnului din icoană l-a privit cu asprime şi s-a pocăit, din denigrator devenind cel mai mare mărturisitor.

De asemenea, din anul 1898, datorită elevului cadet Neagu Costache de la Comisiunea Europeană a Dunării de la Sulina, Arhiepiscopia Dunării de Jos beneficiază de o copie fidelă a icoanei „Prodromiţa”, zugrăvită de acesta în Sfântul Munte Athos pentru Episcopia de Galaţi, aşa cum se numea atunci.

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*