UPDATE Bombă pe roţi în satul Traian. Numărul persoanelor evacuate a ajuns la 500

ORA 14.00: 

Ca urmare a gravităţii situaţiei, autorităţile locale şi Jandarmeria au evacuat peste 500 de persoane din 200 de locuințe din satul Traian. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriță, a fost luată decizia evacuării a celor 500 de localnici întrucât s-a hotărât eliberarea controlată a gazelor din cisternă în atmosferă, condițiile tehnice nepermițând transvazarea combustibilului în alt recipient.

La fața locului se află pompierii de la ISU Galați cu patru autospeciale. Pompierii au creat perdele de apă în jurul cisternei, pentru limitarea deplasării norului de gaz eliberat în atmosferă.

Traficul rutier pe DN 25 Galați-Tecuci rămâne restricționat în dreptul satului Traian, circulându-se pe ruta ocolitoare, pe DJ 251, între localitățile Traian și Independența, iar traficul feroviar din zonă este în continuare oprit pe realaţia Galaţi – Tecuci.

ISU Brăila intervine cu echipajul CBRN, care are în dotare o autospecială pentru accidente chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN), cu care poate interveni pentru identificarea, delimitarea zonelor de teren contaminate chimic, biologic, radiologic, prelevarea de probe din sol, apă și aer și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat.

 

Ora 12.00: Bombă pe roţi în satul Traian. O sută de persoane au fost evacuate din zona de pericol de explozie

O scurgere de gaz de la o cisternă încărcată cu gaz lichefiat care circula pe DN25, a determinat conducerea ISU Galaţi să dispună măsuri speciale pentru diminuarea riscurilor producerii unei explozii. Cu toate că cisterna a fost scoasă în câmp, la 1 km distanţă de primele locuinţe din satul Traian, peste o sută de de săteni ale căror locuinţe se află  aflaţi în apropierea cisternei pline cu GPL din care se scurg gaze au fost evacuaţi. Toată populaţia a fost alertată cu privire la acest incident.

„Pericolul a fost diminuat, pentru că cisterna a fost dusă în câmp, la o distanţă de un kilometru de primele locuinţe. A fost închisă curculaţia pe DN25, traficul desfăşurându-se pe o rută alternativă. A fost închis şi traficul feroviar pe relaţia Galaţi – Tecuci.

Pe direcţia pe care s-ar propaga norul, colegii au creat perdele de apă pentru a estompa deplasarea păturii de gaz. Încercăm să ţinem situaţia sub control. Întrucât nu a fost posibilă transvazarea într-o altă cisternă în condiţii de maximă siguranţă, se încearcă o purjare, o golire în atmosferă.

Noi, preventiv, am evacuat populaţia cu ajutorul Jandarmeriei. Aproximativ 100 de persoane din 50 de locuinţe au fost duse într-un loc sigur. Deci, în momentul de faţă, nu am avea persoane în pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Cătălin Chiriţă.

Potrivit acestuia, şoferul cisternei a scos cisterna de pe DN 25 în momentul în care a observat scurgerea de gaz: „Din ceea ce am discutat cu şoferul, el a observat scurgerea, din cauză că o vană sau o supapă s-a defectat. A sesizat această scurgere şi a avut inspiraţia să scoată maşina de pe partea carosabilă şi să o ducă în câmp atâta cât i-a permis drumul, la aproximativ un kilometru de sat”

Eliberarea gazului în atmosferă va dura aproximativ 3 ore: „Din ceea ce spun reprezentanţii firmei, care sunt prezenţi la faţa locului, cam în trei ore s-ar goli cisterna”, a mai precizez Chiriţă.

Raed Arafat: „Intervenţia este sub control”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MAI, Raed Arafat a declarat că situaţia de la Traian este sub controlul autorităţilor şi că pentru o mai bună gestionare a situaţia a fost adusă la locul incidentului şi o echipă specializată de la ISU Brăila:

„Intervenţia este sub control. La acest moment avem următoarea situaţie: cisterna este pe câmp, este o scurgere de gaz acolo, sunt măsuri preventive care au fost luate la faţa locului. Au fost evacuate în jurul la 100 de persoane din casele ddin zona limitrofă, inclusiv două persoane care sunt la o staţie a ANIF. A fost oprită circulaţia rutieră, a fost oprit traficul feroviar, chiar dacă calea ferată este la o distanţă de 400 de metri , totuşi, preventiv, a fost oprit, pentru a nu rece trenul cât se lucrează.

Firma, care are obligaţia să transvazeze gazul lichefiat, să rezolve problema, a venit nepregătită, fără echipamente adecvate. Din acest motiv, a fost mobilizat echipajul specializat al ISU Brăila, care urmează să soseacă acolo, ca să coordoneze, fie că opreşte scurgerea, fie că va transvaza într-o altă cisternă. Situaţia este sub control”, a declarat Raed Arafat.

 

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*