Blocul „Cristal”, preluat de Primărie. Apartamentele vor fi repartizate ca locuințe de serviciu pentru specialiști

Dacă fostul primar, Marius Stan, intenționa ca Primăria să preia Blocul „Cristal” din administrarea Prefecturii, pentru ca în blocul de lângă noul sediu al Primăriei să funcționeaze o parte din direcțiile de specialitate ale municipalității, primarul Ionuț Pucheanu vrea să preia blocul pentru a-l transforma în locuințe de serviciu. Din punctul de vedere al lui Pucheanu, dacă în Blocul „Cristal” ar fi amenajate tot birouri, traficul în zonă ar fi dat peste cap.

„Unul dintre planurile municipalității pe termen lung este preluarea blocului ”Cristal” în patrimoniul Primăriei Municipiului Galați.

Suntem interesați să preluăm acest spațiu în domeniul public și nu doar în administrare. În sensul acesta am semnat un protocol cu Prefectura Galați și în baza acestui document vom prezenta proiectul în fața colegilor din Consiliul Local. După votul din Consiliul Local toată documentația va fi înaintată Guvernului pentru emiterea hotărârii.

Nu am în intenție, așa cum s-a vehiculat, să focalizez în această zonă tot ce înseamnă administrație publică locală pentru că tot traficul de aici ar fi un dezastru, însă putem lua în calcul că aceste apartamente ar putea fi utile ca locuințe de serviciu pentru specialiștii din diverse domenii care își desfășoară activitatea la Galați”, a precizat Ionuț Pucheanu.

 

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*