Azi a început Festivalul Internațional de Animație „Gulliver”

10830964_1118793681480375_6661658935598436466_oDe luni, 18 mai, și până sâmbătă, 23 mai, inclusiv, Galațiul este gazda celei de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver”. Dacă, până acum, festivalul era organizat toamna, pentru prima oară acesta se va desfășura primăvara, astfel încât publicul este invitat să participe și la numerose activități în aer liber, care vor avea loc în Grădina Publică. Acolo sunt programate ateliere de mânuire a marionetelor (cu Compania Sosonuți Arad) și spectacole gratuite pentru copii, de marţi până vineri, începând cu ora 18.00, dar și sâmbătă, de la ora 11.00.  

Ca și anul trecut, manifestarea include și spectacole adresate adulților sau întregii familii, nu doar piese pentru copii. Dacă nu ajungeţi la toate spectacolele, atunci nu ar trebui să ratați măcar una dintre cele patru reprezentații ale Teatrului „Țăndărică” din București, spectacolul „Necuvinte”, al Companiei Passepartout (cu gălățeanul Adi Nour, care semnează și regia), spectacolu „Mica Sirenă”, proaspăt montat de actorii gălățeni, precum și „Absolut!” (după Ivan Turbincă de Ion Creagă), al Teatrului Act București, cu Marcel Iureș.

Prețul unui bilet este de 10 lei pentru copii și 12 lei pentru un adult, cu excepția următoarelor spectacole: „Adunarea păsărilor” (15 lei), „Necuvinte” (20 de lei), „Absolut” (30 de lei). Biletele se pot cumpăra de la sediul Teatrului Dramatic, în fiecare zi de festival, înainte de începerea spectacolelor. Informații se pot afla și la telefon 0733.979.994

Iată progamul complet al festivalului:

Luni, 18 mai

10.00 „Croitorașul cel viteaz”, Teatrul de Animație Țăndărică București (sala mare a Teatrului Dramatic) – 60 minute, spectacol pentru copii, adaptare după Frații Grimm, script și regie artistică: Daniel Stanciu.

11.30 „Fabuloasa călătorie a Domnului Nostroc”, Teatrul Clasic Ioan Slavici – Trupa de Marionete Arad (sala Studio a Teatrului Dramatic), 50 minute, spectacol pentru toate vârstele, autor (scenariu): Patrice Seiler, adaptare (regie): Radu Dinulescu.

13.30  „Sarea-n bucate”, Teatrul pentru copii și tineret Gong Sibiu (sala mare) – 45 minute, spectacol pentru copii 6-12 ani, autor: Petre Ispirescu, regie: Mihaela Grigoraș.

19.00 „Kajtus, vrăjitorul”, Teatrul Luceafărul Iași (sala mare), spectacol pentru toate vârstele, 55 minute, regie:  Konrd Dworakowski.

Marți, 19 mai

10.00 „Cui i-e frică de Bau-Bau?”, Teatrul de Animație Țăndărică București (sala mare), spectacol pentru copii peste 5 ani, 40 minute, scenario și regie: Ivica Simic.

11.30 „Povestea Seherezadei”, Teatrul de Păpuși Puck Cluj Napoca (sala Studio), spectacol pentru copii peste 5 ani, 50 minute, scenario și regie: Traian Savinescu.

13.30 „Prâslea cel Voinic … la minte”, Teatrul Municipal Bacovia, Secția de Animație Bacău (sala mare), spectacol pentru copii până în 14 ani, 55 minute, adaptare după Petre Ispirescu, scenario și regie: Cornelius Pavaloi

19.00 „Adunarea păsărilor”, Teatrul de Animație Țăndărică București (sala mare), spectacol pentru adulți, 60 minute, regie și scenografie: Cristian Pepino.

19.00 „The Rolling Strings Puppets Band”, Compania de Teatru PurAnima București, spectacol gratuit cu marionete, în Grădina Publică

Miercuri, 20 mai

10.00 „Croitorașul cel Viteaz”, Teatrul de Animație Țăndărică București (sala mare), spectacol pentru copii, 60 minute

11.30 „Montrul Gunoielor”, Teatrul de umbre Cengiz Ozek, Istambul, Turcia, (sala Studio), spectacol pentru copii peste 5 ani, 45 minute

13.30, „Tronca-ponca, vâj!”, Teatrul Municipal de Păpuși Guguță Chișinău, Rep. Moldova, (sala mare), spectacol pentru copii, 45 minute, autor Aurica plăcintă, regie Gabriela Lungu.

18.00 „Scufița Roșie”, Teatrul Regina Maria – Trupa Arcadia Oradea (sala mare), spectacol pentru copii de 3 – 11 ani, 55 minute. Regi: Maria Mierluț.

Joi, 21 mai

10.00 „Peter Pan”, Teatrul pentru copii Ciufulici Ploiești (sala mare), spectacol pentru copii, 55 minute, regizor artistic Cristian Mitescu.

13.00 „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, Teatrul pentru copii și tineret Așchiuță Pitești (sala mare), spectacol pentru copii, 60 minute, adaptare de Cristina și Florin Dumitru, regie Gabriel Apostol.

19.00 „Necuvinte”, Compania Passepartout Dan Puric București (sala mare), spectacol nonverbal pentru tineri și adulți, autor și regie Adrian Nour.

Vineri, 22 mai

10.00 „Mica Sirenă”, Teatrul Fani Tardini – Secția de Păpuși Gulliver Galați, spectacol pentru copii, 55 minute (sala mare), regie și scenario Daniel Stanciu.

13.30 „Cine va păzi clopoțeii?”, Teatrul de Păpuși Prichindel Alba Iulia (sala mare), spectacol pentru copii, 55 minute, regie Teodora Popa.

17.30 „Visul unei nopți de vară”, UNATC „I.L. Caragiale” București – Facultatea de Teatru, Departamentul Păpuși-Marionete (sala studio), spectacol pentru tineret, 50 minute, autor W. Shakespeare, regie și traducere Cristian Pepino.

19.00 „Absolut!”, Teatrul Act București (sala mare), spectacol pentru adulți, 55 minute, după Ivan Turbincă de Ion Creangă, regie Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș.

19.00 „Marionettes Show”, Teatrul Municipal de Marionete Chișinău, spectacol gratuit în Grădina Publică

Sâmbătă, 23 mai

11.00 „Magia copilăriei sau Bibbidi-Bobbidi-Boo”, Teatrul Excelsior București (sala mare), spectacol pentru copii între 5 – 11 ani, 60 minute, autor și regizor:Stelian Milu.

18.30 – Festivitatea de premiere (juriu: Dana Ionescu, președinte, critic de teatru, Radu Dinulescu, regizor, Ilie Zanfir, directorul Bibliotecii „V.A. Urechia”).

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*