Arca lui Noe: Celulele care ne „încălzesc”

Arca lui Noe: Celulele care ne „încălzesc” Conform normelor estetice și de sănătate ale momentului grăsimea corporală este un mare dușman. Dar că să restabilim adevărul trebuie să dezvăluim și importanța naturală a acestei grăsimi, formată din celule numite adipocite. Țesutul adipos a fost înțeles mai bine relativ recent, odată cu studiile de biologie celulară și moleculară.

În ultimii 20 de ani au fost evidențiate funcțiile endocrine cu rol energetic. Rolul primordial îl au celulele numite adipocite brune, care dețin un rol important în reglarea balanței energetice a mamiferelor prin inducerea termogenezei. Mai précis, în masa de grăsime corporală are loc un proces chimic care produce căldura necesară corpului și în lipsa căreia viața nu se poate desfășura la animalele homeoterme (adică la cele cu temperatura constanță, om, câine, pisică etc).

Căldura este principalul „produs” eliberat de țesutul adipos brun. Capacitatea producerii energiei termice a grăsimilor poate fi calculată ca fiind aproximativ 300W/kg, atunci când este la capacitate maximă. Asta înseamnă că are o magnitudine dublă față de rata metabolică a oricărui alt țesut.

Se poate spune că o cantitate de țesut adipos brun corespunzătoare doar câtorva procente din greutatea corporală poate produce tot atâta căldură cât tot restul corpului.

Din această funcție fiziologică noi trebuie să înțelegem rolul unei bune dezvoltări corporale la animalele care stau afară, mai ales iarna și la cele  geriatrice (bătrâne) care au tendința de a slăbi .

Alimentației îi revine rolul primordial în păstrarea integrității energetice și termice  a corpului la animale și trebuie analizate tipul de hrană și calitatea acesteia pentru a fi în formă fizică corespunzătoare și cu o bună stare de sănătate.

Cornel Gingărașu, medic veterinar

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*