Aproximativ 200 de doamne și domnișoare la SkirtBike Galaţi 2017, parada pe două roți prin centrul orașului

A doua ediție a „SkirtBike Galați” a fost un real succes, aproximativ 200 de doamne şi domnişoare răspunzând, duminică după-amiază, invitaţiei lansate de Asociaţia Bike Works de a participa la parada pe două roți de la „Păpădie” la Grădina Publică.

Bicicliste de toate vârstele s-au adunat pe esplanada din fața Casei Sindicatelor pentru a participa la inedita paradă prin centrul orașului. Fiecare participantă s-a remarcat prin vestimentaţia adoptată sau prin originalitatea cu care şi-a decorat bicicleta, ambele în ton cu tema evenimentului, una marinarească.  Cele peste 200 de iubitoare ale plimbărilor pe două roți au pedalat în coloană, de la Păpădie, pe Brăilei şi Domnească, pentru a ajunge la Grădina Publică, punctul de sosire. La finalul promenadei, fetele au fost întâmpinate cu numeroase cadouri şi suprize oferite de sponsori şi organizatori.

Momentul mult asteptat de toată lumea a fost tombola în cadrul căreia au fost oferite numeroase cadouri, iar premiul cel mare, o bicicletă Pegas, a ajuns în posesia celei mai norocoase participante, Liliana Spătăroiu.

Distracţia a continuat până la lăsarea serii, cu un concert susţinut de Florin Chiriac and the Hippie Band.

„A fost o adevarată bucurie să văd zâmbete pe fețele participantelor, aceasta este întotdeauna cea mai mare răsplată a noastră, a organizatorilor. Iar faptul că un număr așa de mare de reprezentante a sexului frumos a răspuns invitației noastre, ne motivează să mai facem astfel de evenimente. În acelaşi timp, îmi doresc ca după Skirt Bike tot mai multe femei să prindă curaj, să urce pe două roți și să folosească bicicleta pentru drumurile pe care le au de facut zilnic prin oraș”, a spus Verginica Negoiţă, manager de proiect „SkirtBike Galaţi 2017”.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Bike Works în parteneriat cu SkirtBike, Primăria Galaţi, Biblioteca V.A. Urechia, Phoenix Dance Studio, Florin Chiriac and the Hippie Band, Explore, Shopping City Galaţi, Fundaţia Familia Galaţi, Sound Check, ProFm Lider Fm şi UVSAR. Sponsori au fost  Pegas, Aqua Carpatica, Loncolor, Winmarkt, Yves Rocher, Elite Gym, Carrefour Galaţi, Daily Pub, Nestle Fitness, Passiflora şi Nomasvello.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*