Alunecările de teren de la Izvoarele monitorizate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

alunecari-de-terenPrefectul Gabriel Panaitescu a convocat sâmbătă dimineață (4.03.2017) Comitetul Județean pentru Situații de Urgență pentru analizarea raportului comisiei constituite prin ordin de prefect din specialiști ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Inspectoratului de Stat în Construcții, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați și Prefecturii Galați, comisie care s-a deplasat vineri, 3 martie 2017, la fața locului.

Alunecările de teren de la Izvoarele se amplifică. Pământul s-a deplasat cu un metru în numai câteva ore

Comisia a constatat că „în partea de sud a localității Izvoarele, pe partea stângă a DJ 255, în sensul de mers către DN 25, există  o zonã de versant care prezintã alunecări de teren. Mai exact, pe o lungime de versant de aproximativ 300 de metri și o lãțime de 250 de metri, s-a reactivat un fenomen mai vechi de alunecare. Pe aceastã zonă, terenul prezintă deplasări cu crăpături longitudinale (pe direcția curbelor de nivel), cu dimensiuni cuprinse între 5 cm și 60 cm”.

În zona limitrofă suprafeței afectate de alunecările de teren, transversal versantului, este amplasată subteran o conductă magistralã pentru transport gaze, dar reprezentanții Transgaz consideră că nu se impune luarea unor măsuri speciale în acest moment.

„În ceea ce privește zonele locuite, cele mai apropiate case se află la peste 200 de metri și nu se observă deplasări ale terenului în apropierea gospodăriilor.

La această dată, alunecarea nu reprezintă un pericol iminent și major, dar s-a dispus monitorizarea atentă și permanentă și informarea de îndată cu privire la evolutia fenomenului și a măsurilor întreprinse de către Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU).

De asemenea, primarul comunei Slobozia Conachi, în calitate de președinte al CLSU, va lua toate  măsurile pentru informarea cetățenilor, semnalizarea perimetrului și interzicerea accesului în zona afectatã de alunecarea de teren a oamenilor și a animalelor”, se spune în comunicatul Prefecturii Galați.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*