A III-a ediţie a faptelor bune: ”ALBASTRU e culoarea mea!”, un spectacol caritabil al APCA Galaţi

Sursa foto: autism-apca.ro

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați – APCA Galați organizează, miercuri, 29 noiembrie 2017, începând cu ora 17,30, cea de-a treia ediție a spectacolului caritabil ”ALBASTRU e culoarea mea!”, care va avea loc la  Casa de Cultură a Sindicatelor Galați.

Scopul principal al evenimentului îl reprezinta strângerea de fonduri pentru ”Căsuța CURCUBEU – Centru multidisciplinar de intervenții specializate în autism – APCA Galați”, unde copiii cu autism si familiile lor  beneficiaza de sprijin constant în întreg procesul de recuperare şi integrare.

Spectacolul adduce pe scenă artişti deja recunoscuţi pe plan local şi naţional, fiind prezente mai multe instiuţii cultural-artistice gălăţene, cu un program divers: muzică, dans, teatru şi bineînţeles surprize.

Vor fi în recital tinere talente ale muzicii uşoare româneşti – Alexandra  Lupoae, Sorina Caramfil, Gabriela Munteanu – vor dansa graţioşii copii de la secţia ”coregrafie” a Liceului de Arte ”Dimitrie Cuclin” Galaţi, un show complet, de muzică  şi dans, va fi oferit de talentaţii copii din cadrul VocesSchool Music & Dance, vor ”incinge” hora pe scenă românaşii inimoşi de la Ansamblul Folcloric ”Doinița Covurluiului” , ne vor încânta cu teatru frumoşii cursanţi ai Centrului Cultural JoY ARTelier, energie la superlativ ne va fi oferită de dansatorii din Sueno Dance.

Deschiderea spectacolului va fi asigurată de chiar micuţii luptători, reuniţi sub numele de Trupa CURCUBEU. Ei vor urca pe scenă alături de părinţi şi voluntarI ai asociaţiei, demonstrând încă o dată că „Autismul este RECUPERABIL- şi chiar merită să luptam IMPREUNA!”.

În cadrul evenimentului, se va organiza o expoziție de produse hand-made, realizate de voluntarii asociației, la Fabrica de bucurii SPECIALE, care vor putea fi achiziționate în scop caritabil.

Biletele costa 15 lei și pot fi achiziționate de la sediul APCA Galați – ”Căsuța CURCUBEU – Centru multidisciplinar de intervenții specializate în autism” – din strada Maior Iancu Fotea nr. 46 sau de la parteneri – FasTracKids Galați șau de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Galați. De asemenea, mai multe despre eveniment puteți afla la numerele de telefon 0741 635 092 / 0752 675 454.

APCA Galați este primul ONG înființat în județul Galați centrat strict pe problematica autismului la copii. Încă de la înființare, în 2011, APCA Galați a derulat proiecte unice și inovatoare, cu impact atât la nivel local, cât și national, printre care trebuie amintite ”Afterschool Interactiv si Creativ pentru copiii SPECIALI”, ”POT sa ZBOR spre VIITOR” , ”CURIER pentru AUTISM”.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*