A fost semnat contractul de finanțare în valoare de 180 milioane euro pentru rețele de apă și canalizare din județ

La sala multimedia a Complexului Muzeal de Științele Naturii a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județul Galați în perioada 2014 – 2020”  pentru 22 de localități din județul Galați, valoarea totală a proiectului fiind de 180 milioane de euro.

Tot astăzi a fost semnat și contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea DJ 242B Berești – Tg Bujor și DJ 251 Tecuci – Matca.

Aceste două contracte de modernizări de drumuri, în valoare de 10 milioane euro, sunt finanțate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locala 2017-2020.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați Costel Fotea a semnat contractele de finanțare cu Adrian Gâdea, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.
Până în 2023 va fi rezolvată problema alimentării cu apă și a canalizării

Cu acest prilej a fost prezent la Galați ministrul delegat pentru Fondurile Europene, Marius Nica, care a declarat că prin implementarea Proiectului „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată în județul Galați în perioada 2014 – 2020” , până în 2023 va fi rezolvată alimentarea cu apă a locuințelor din mediul urban în procent de 100%, alimentarea cu apă a gospodăriilor din localitățile județului fiind asigurată în procent de 89%

„Prin implementarea acestui proiect, practic, judeţul Galaţi devine unul la cheie  din punctul de vedere al alimentării cu apă în sistem centralizat. Adică, pe urban va fi conectat la sistemul centralizat de alimentare cu apă 100%, iar în ceea ce priveşte zona rurală, în urma implementării proiectului va fi la 89%, diferenţa de 11% fiind asigurată din investiţii complementare”, a spus Marius Nica.

Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă Uzată în judeţul Galaţi este cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructura Mare. Proiectul are o valoare de 180 de milioane de euro dintre care 86,98% sunt bani din fonduri publice, respectiv fondul de coeziune (85%) bugetul de stat (13% ) și  bugete locale (2%), iar 13,02% este contribuţia financiară a operatorului regional Apă Canal SA Galaţi.

Se vor construi 249 km de rețele de alimentare cu apă şi 535 de km de reţele de canalizare.

Prin implementarea acestui proiect, până la sfârşitul anului 2023, ar urma să beneficieze de reţele centralizate de furnizare a apei potabile, de staţii de tratare a apei potabile, de reţele de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate 22 de localităţi, municipiile Galaţi şi Tecuci, oraşul Bereşti, comunele Bereşti Meria, Cosmeşti, Cosmeşti Vale, Movileni, Drăgăneşti, Umbrăreşti, Barcea, Iveşti, Lieşti, Slobozia Conachi, Fundeni, Pechea, Tudor Vladimirescu, Cuza Vodă, Piscu, Smârdan, Independenţa, Braniştea şi Şendreni.

Vor fi construite sau reabilitate reţele de aducţiune a apei potabile cu o lungime de 249 km şi 535 de km de reţele de canalizare.

Vor fi construite trei staţii de tratare a apei potabile, dintre care una pentru tratarea apei de adâncime care alimentează municipiul Galaţi, 16 staţii de clorinare, 34 de staţii de pompare a apei potabile, două staţii de epurare a apelor uzate pentru zonele Tecuci şi Bereşti, 153 de staţii de pompare a apei uzate, dar şi două depozite temporare de nămol, rezultat în urma epurării apelor uzate.

 

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*