A fost găsită o utilitate pentru clădirea neterminată din Țiglina 1: a devenit „postamentul” unei antene de telefonie

Clădirea neterminată de pe strada Saturn are în sfârșit o utilitate, pe terasa acesteia fiind instalată o antenă de telefonie mobilă. Din suprafața totală, de 2.529 mp, antena respectivă ocupă doar vreo câțiva metri pătrați, dar e mai mult decât nimic, în condițiile în care de câțiva ani nu este nimeni interesat să dea curs anunțului de vânzare sau închiriere și structura de beton P plus 4 să fie scoasă din ruină și să capete aspectul de clădire locuită, cu pereți văruiți, cu vitrine, uși, ferestre, etc.

Construcția de pe strada Saturn nr 1D a devenit „celebră” după ce ani la rând presa a tot criticat lipsa de reacție a edililor cu privire la faptul că acea clădire a ocupat o parte din trotuar și o parte din carosabilul străzii care trece prin fața fostului cinematograf „Țiglina”.

Construirea clădirii a fost începută în 2006, de către Asociația Lucrativă Saturn 2005, în care se asociaseră proprietarii a 9 chioșcuri de pe trotuarul străzii Saturn. Din suprafața totală de 2.529 mp, care include suprafețele indivize și suprafețe de la parter, subsol și etajele superioare, Derec 1 SRL (a Roxanei Marosy, fiica deputatului Eugen Durbacă) avea 1.358 mp (53%), Truman SRL (a consilierului județean PNL Ion Ștefan) – 561 mp (22%), iar Gedac Construct SRL (care aparținea cumnatei consilierului municipal ALDE Eugen Găvan) și Informen SRL (firmă care la un moment dat a fost asociat subprefectul Mihai Manoliu) aveau câte 234,8 mp (9,25%). Mai dețineau spații Danias SRL 81,3 mp (3,2%), iar Condor Lux SRL 59,95 mp (2,3%).

De-a lungul anilor, unele firme s-au retras din afacere, proprietari ai construcției rămânând Derec 1 SRL și Truman SRL.

După ce mulți ani construcția a fost abandonată, în urmă cu doi ani, Primăria Galați a emis la cererea Derec 1 SRL autorizația de construire nr 499/02.09.2015 pentru „continuare lucrări de construire complex comercial S-P-4E și organizare de șantier”. Anterior mai fuseseră emise autorizațiile nr 171/18.07.2008 și nr 780/14.12.2011.

Pe 23 septembrie 2015, Roxana Marosy a depus la Primărie, în numele firmei SC Derec 1 SRL Galați, o solicitare de cumpărare a terenului de pe strada Saturn nr 1D. După o lună, Comisia de aprobare a vânzărilor spațiilor comerciale și terenurilor a avizat favorabil cererea, iar în primăvara anului 2016 vânzarea de teren a ajuns pe ordinea de zi a plenului Consiliului Municipal. Au votat „pentru” consilierii ALDE și „împotrivă” grupurile consilierilor municipali ai PSD, UNPR și PNL. Cu numai 4 voturi „pentru”, din cele 18 necesare, vânzarea de teren a fost respinsă.

Clădirea este în continuare de vânzare sau de închiriat. Cu vânzarea de teren respinsă de Consiliul Municipal, e cam greu să își găsească un cumpărător. Și să fie găsiți chiriași e destul de greu, în condițiile în care în vadul comercial Țiglina 1 sunt destule spații comerciale pustii.

Așa s-a ajuns la ceea ce am putea denumi o „imagine simbol” a urbanisticii gălățene din ultimii 28 de ani: o clădire pusă-n drum, neterminată, inutilă, care are în peisajul edilitar funcția de „postament” al unei antene de telefonie mobilă.

Don't be selfish, share it on...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on Pinterest

Postați un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*