Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). „Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-şi dăruiască hainele sale săracilor”, scrie crestinortodox.ro.
După o vreme se retrage în pustie. A călătorit spre Ţara Sfântă, iar după ce a vazut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mănâstire de călugariţe în pustiul Iordanului.
A fost îngropată ca o străină, după ce a călătorit, în urma unui vis, spre locurile natale.
Potrivit tradiţiei se spune că „un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la ţărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe nişte creştini să-l îngroape după rânduiala creştinească. Săpând deci o groapă, au găsit trupul PreaCuvioasei Parascheva neputrezit şi plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea şi trupul corabierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creştinii care săpasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, şezând pe un scaun luminat şi înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceştia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva”, mai notează crestinortodox.ro.
Acolo unde i-a fost aşezat trupul, îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaşte.
TRADIŢII în această zi
Este interzis în această zi să calci, să cosi, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare.
Conform unei superstiții străvechi, nu se dau de pomană nuci, castraveți sau pepene roșu. Împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie.
Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămica, se spune în popor că este bine să împarți din bucățelele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri.
Se crede că în apropierea sărbătorii, Sfânta Parascheva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău, arată realitatea.net.